Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tiger Woods a fost decorat de Donald Trump - A primit cea mai înaltă distincţie civilă a SUA, Medalia Prezidenţială a Libertăţii

www.agerpres.ro
Tiger Woods

Tiger Woods, care a câştigat luna trecută pentru a cincea oară Mastersul la golf, a primit, luni, cea mai înaltă distincţie civilă a SUA, Medalia Prezidenţială a Libertăţii. La ceremonia de la Casa Albă, preşedintele Donald Trump l-a lăudat pe Woods pentru ambiţia sa, potrivit news.ro

“Are dorinţa de a câştiga, câştiga, câştiga. Aceste calităţi arată spiritual american de a forţa limitele”, a spus Trump, potrivit bbc.com.

Tiger Woods le-a mulţumit celor prezenţi la ceremonie pentru susţinerea arătată de-a lungul anilor, şi atunci când trecea printr-o perioadă dificilă în carieră. “Aţi văzut cum am fost la bine şi la rău, momentele cele mai bune şi cele mai grele, şi acum nu aş fi aici fără ajutorul vostru”, a spus jucătorul după ce Trump i-a dat medalia.

Woods şi-a amintit de triumful său de la Augusta, din urmă cu 22 de ani, când a sărbătorit alături de tatăl său Earl, care a murit în 2006. “’n 1997, am câştigat Mastersul şi atunci i-am îmbrăţişat pe tata şi pe mama. Tata nu mai este printre noi, dar mama este. Te iubesc, mama”, a spus Tiger Woods, vizibil emoţionat, mulţumindu-le şi celor doi copii ai săi şi iubitei sale, Erica Herman.

Tiger Woods a câştigat Mastersul în aprilie, primul său astfel de succes după mai mulţi ani marcaţi de probleme de sănătate şi personale care au ameninţat să-i pună capăt carierei.

Medalia Prezidenţială a Libertăţii este cea mai înaltă distincţie civilă a SUA şi este acordată, începând din 1963, persoanelor “care au avut contribuţii excepţionale la siguranţa sau interesul naţional al SUA, la pacea mondială sau în domeniul cultural, sau care au avut alte contribuţii semnificative”.

Tiger Woods este al patrulea jucător de golf care primeşte Medalia Prezidenţială a Libertăţii, după Jack Nicklaus, Arnold Palmer şi primul sportiv de culoare din PGA Tour, Charlie Sifford.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.