DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Timişoara Saracens a pierdut un meci la masa verde”din cauza zăpezii

agerpres
rugby Steaua Timisoara

După ce în 2017 a pierdut la ”masa verde” jocul cu Stade Francais, pentru că terenul era îngheţat, Timişoara Saracens s-a făcut din nou de râs în Challenge Cup, după ce meciul cu Northampton Saints, care trebuia să se joace sâmbătă, nu s-a putut organiza din cauza zăpezii.

În ianuarie 2017, fostul finanţator al Timişoara Saracens, Dan Dinu, şi fostul vicepreşedinte Dusan Filipaş au adus un generator de la Bucureşti pentru a dezgheţa terenul de la Stadionul ”Dan Păltinişanu”, unde instalaţia de încălzire a gazonului nu este cuplată la reţeaua de curent! În zadar, deoarece terenul nu s-a dezgheţat. Stade Francais a câştigat atunci meciul cu 28-0 şi Timişoara a fost amendată cu 30.000 de euro. Iar, dacă atunci, clubul a făcut eforturi măcar, în decembrie 2018, managerul rămas la club avea timp pentru glume proaste înainte de meci, pe lângă invocări ale divinităţii.

Deşi echipa de rugby a câştigat zece trofee în ultimi ani, timişorenii vin în număr foarte redus la partidele rugbyştilor, deşi intrarea este liberă. Un mare semn de întrebare pentru autorităţi, care pompează bani frumoşi în acest sport. De altfel, în ultima vreme, primarul Nicolae Robu a vorbit despre faptul că nu mai da atât de mulţi bani clublui SCM, care are secţii şi de baschet şi handbal.

La meciul cu Northamtpon Saints, au venit aproape 300 de suporteri englezi, şi puţini timişoreni. Britanicii au avut cuvinte de laudă despre Timişoara, despre care au spus că le aminteşte de Viena sau Budapesta. Totuşi, oameni veniţi din lumea civilizată nu înţelegeau de ce nu s-a putut găsi o prelată şi de ce nu există o instalaţie de înclăzire funcţională.

Deşi codul portocaliu şi avertizarea de ninsoare exista, vineri, la conferinţa de la ora 12:30, managerul Attila Brosovszky ironica situaţia de la partida UTA - FC Voluntari, de la barajul pentru promovare/menţinere în Liga 1, de acum doi ani. Nepot al fostului idol al utiştilor, marele Ladislau, Brosovszky a jucat polo, a fost arbitru de polo şi a lucrat ca manager sportiv în baschet. Ulterior, deşi nu avea nimic în comun cu rugby-ul, a fost adus la echipa timişoreană pe vremea finanţatorului Dan Dinu.

Întrebat vineri dacă se poate pune o prelată, Brosovszky a încercat să fie spiritual şi a spus că meciul cu Saints se va putea juca, ironizând chiar pe UTA, fosta echipa a lui Ladislau Brosovszky. ”Depinde dacă ninge, cât ninge. Şi azi arăta că ninge, de fapt nu a căzut niciun fulg, vedem mâine. Ideea e că terenul nu o să fie îngheţat, din cauza temperaturilor nu are cum să îngheţe… Prelată ca să pui, trebuie să o ai. Dacă am avea, am avea şi terenul nostru, din păcate Cel de Sus va hotărî cât ne va pune la treabă. Suntem pregătiţi să curăţăm şi nici nu o să venim cu uşa de la dulap”, a spus vineri Brosovszky, răzând de episodul de la barajul din 2016.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.