Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Timpii de aşteptare pentru cei care ajung la centrul de evaluare COVID din cadrul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi a crescut

smartradio.ro
copil covid masca parinti

Timpii de aşteptare pentru pacienţii care se prezintă la centrul de evaluare Covid din cadrul spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi a crescut, în condiţiile în care se întregistrează un număr mai mare de cazuri, conform news.ro.

În Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi sunt internaţi 93 de pacienţi diagnosticaţi cu COVID, dintre care doi se află în Unitatea Mobilă de Terapie Intensivă.

''O parte dintre aceştia sunt pacienţi care s-au adresat iniţial centrului de evaluare COVID şi care trebuie ţinuţi sub observaţie şi pentru care tratamentul se impune în regim de spitalizare'', a declarat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu.

El a afirmat că activitatea în cadrul centrului de evaluare este intensă în ultimele zile şi că, din cauza numărului mare de pacienţi care vin aici, timpii de aşteptare au crescut.

"Fiecare caz are particularităţile lui, iar noi tratăm oameni, nu cazuri. Chiar dacă aproape toţi pacienţii vin cu test pozitiv, avem şi pacienţi care au nevoie de retestare deoarece s-au testat pentru COVID acasă. Testele efectuate la domiciliu nu sunt valabile. Rugăm pacienţii să aibă răbdare. Vremea caldă le permite să aştepte în aer liber şi analizăm variante viabile pentru perioada în care temperaturile nu vor mai fi atât de prietenoase. Am pus la dispoziţie bănci unde pacienţii se pot odihni şi vom mai face tot ce este necesar pentru a reduce disconfortul aşteptării'', a afirmat medicul Florin Roşu.

Totodată, medicul ieşean a spus că mulţi pacienţi vin în acest centru înainte de ora 9.00, când unitatea îşi începe activitatea, şi că printre ei se numără persoane vârstnice, cu diabet sau hipertensiune arterială pentru care se recomandă să îşi ia medicaţia la primele orele ale dimineţii pentru bolile de care suferă.

"Pentru această categorie de persoane, doar în centrul de evaluare COVID se administrează noul Molnupiravir. Este un antiviral oral prevăzut în schema naţională, bine tolerat de organism şi fără efecte adverse importante, dar doar dacă îndeplinesc câteva condiţii. Astfel, la primele simptome de boală pacientul să se prezinte la medicul de familie care, la rândul său va trebui să îl testeze, iar rezultatul să îl încarce în platforma Corona forms, după care să îl programeze la centrul de evaluare. Pacientul să se prezinte la centru în primele cinci zile de la debutul bolii, întrucât după cele cinci zile nu mai sunt eligibili pentru administrarea antiviralului Molnupiravir. Acest medicament este eficient pentru formele uşoare şi medii de boală", a precizat managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi, medicul Florin Roşu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.