Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Tinerii din Parohia 'Eroilor' din Târgovişte vor învăţa spaniola cu profesori voluntari din Madrid

basilica.ro
copii fericiti scoala

Tinerii din Parohia „Eroilor” din Târgovişte vor avea posibilitatea să înveţe limba spaniolă cu profesori voluntari din Madrid. Cursurile vor avea loc online şi vor fi organizate ce urmare a înfrăţirii dintre parohia târgovişteană şi parohia românească din Boadilla del Monte – Madrid.

Beneficiarii cursurilor vor fi copiii și tinerii participanți în cadrul proiectului catehetic „Biserica – familia românilor de pretutindeni”, membrii Corului de copii „Anastasis” al Bisericii Eroilor din Târgoviște, tinerii din grupul catehetic parohial și elevi ai Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” și ai Colegiului Național „Constantin Cantacuzino” din Târgoviște, ne-a transmis Pr. Cosmin Santi de la Parohia Eroilor.

Alternativ, profesori voluntari de limbă română din Târgoviște vor preda cursuri de aprofundare copiilor români din diaspora, membri în grupul catehetic al Parohiei ortodoxe „Sf. Proroc Zaharia și Dreapta Elisabeta – Boadilla del Monte și Brunete” din Madrid, scrie Basilica.ro.

Tot în cadrul proiectului, anul următor, Corul de copii „Anastasis”, sub coordonarea părintelui paroh Lucian Constantin Mileșan, va răspunde invitației primite din partea comunității parohiale din Madrid, să participe la o serie de activități în cadrul taberei de vară organizată de către Pr. Paroh Flavius Sebastian Sava, partener și coordonator al proiectului comun de înfrățire al celor două parohii”, a declarat pentru Agenţia de ştiri Basilica părintele Cosmin Santi.

Semnarea actului de înfrăţire dintre cele două parohii a avut loc duminică, 18 iulie, la reşedinţa eparhială din Târgovişte, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Nifon.

Parohia Eroilor a fost reprezentată de preoţii Lucian Constantin Mileșan, Cosmin Santi și Constantin Chivulescu, iar parohia din Madrid de părintele paroh Flavius Sebastian Sava.

Înaltpreasfinția Sa a apreciat colaborarea parohiilor din țară cu cele din diaspora, mai ales pentru buna educație a tinerelor generații, în respect față de credința noastră strămoșească, dar și pentru aprofundarea misiunii ortodoxe în lumea contemporană.

Cu acest prilej, Mitropolitul Nifon i-a oferit Părintelui Flavius, în semn de apreciere, o cruce de binecuvântare și volume tipărite de Editura Arhiepiscopiei Târgoviştei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.