Senatorul Titus Corlăţean afirmă că alegerea sa în funcţia de preşedinte al Comisiei speciale a APCE pentru alegerea judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului este "o recunoaştere importantă a şcolii româneşti de drept internaţional şi european în materie de drepturi ale omului".
"Liderii grupurilor politice din Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei de la Strasbourg ( SOC, PPE, ALDE, GUE, Conservator) şi, subsecvent, parlamentarii europeni din diferite state, membri ai Comisiei speciale a APCE pentru alegerea judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), m-au onorat cu alegerea mea ca preşedinte al acestei comisii. Este o responsabilitate specială în cadrul Organizaţiei de la Strasbourg, cea a comisiei menţionate, cu impact larg european în toate cele 47 de state membre ale Consiliului Europei. Sunt membru al acestei comisii restrânse numeric de mai mulţi ani, am fost chiar vicepreşedinte al acesteia până în luna decembrie, dar, cu sinceritate, nu mă gândeam că un român va avea oportunitatea să asume această responsabilitate, pentru că mizele sunt importante şi jucătorii statali europeni importanţi, când e vorba de astfel de sisteme instituţionale, preferă ei să decidă", a scris Corlăţean, joi, pe Facebook.
El a adăugat că alegerea sa este "o recunoaştere importantă a şcolii româneşti de drept internaţional şi european în materie de drepturi ale omului", dar şi a faptului că poţi reuşi politic în Europa şi "dinspre Bucureşti".
"Cu muncă şi seriozitate. Ce este mai greu însă abia acum urmează, dar cunosc deja 'terenul' şi ştiu ce este de făcut, cu obiectivitate şi imparţialitate. Şi cu o componenţă de bună calitate a comisiei APCE din toate grupurile parlamentare europene. Aşteptăm anul acesta la audieri la Paris sau Strasbourg candidaţii din mai multe state europene, între care şi România. Sper ca lista românească selectată prin procedura naţională începută de fostul Guvern şi finalizată de actualul Executiv să fie una la înălţime, care să corespundă criteriilor şi exigenţelor în materie. Vă asigur că şi în acest caz voi avea aceeaşi conduită obiectivă şi imparţială, în calitatea europeană, de aceasta dată, pe care o deţin", a menţionat acesta.
Senatorul Titus Corlăţean a fost desemnat preşedinte al Comisiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru alegerea judecătorilor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Potrivit unui comunicat al Senatului transmis, joi, AGERPRES, alegerea senatorului Titus Corlăţean a avut loc în cadrul primei părţi a Sesiunii ordinare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, eveniment desfăşurat la Strasbourg şi online în perioada 24 - 28 ianuarie.
Titus Corlățean, ales președinte al Comisiei APCE pentru alegerea judecătorilor CEDO: 'O recunoaştere importantă a şcolii româneşti de drept internaţional'
Explorează subiectul
Articole Similare

1.290
Întâlnire la sediul FBI: Cătălin Predoiu și conducerea agenției americane discută extinderea cooperării împotriva crimei organizate
1.290

1.498
George Simion salută prezența României la Consiliul Păcii, dar desființează decizia luată Nicușor Dan: 'O hotărâre a unui om mic'
1.498

2.065
CCR poate trimite legea pensiilor magistraților la CJUE înainte de promulgare: de ce nu există niciun obstacol juridic real
2.065

1.871
VIDEO Scântei în PNL pe tema bugetului: Ilie Bolojan transmite că va impune criteriul performanței în partid
1.871

1.110
VIDEO Război în coaliție pe buget! Bolojan răspunde PSD: 'Este un joc incorect'
1.110

2.752
SURSE Nicușor Dan a ajuns la o înțelegere cu Ilie Bolojan, în urma întâlnirii de la Cotroceni: Primăria Capitalei va avea puteri uriașe
2.752

73
Vicepremierul și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, s-a întâlnit, la Washington, cu directorul FBI
73

2.507
Traian Băsescu știe clar momentul în care Donald Trump se va întâlni cu Nicușor Dan: 'Când se vor coace condițiile'
2.507

870
VIDEO Ilie Bolojan, despre amânările în lanț de la CCR pe pensiile speciale: 'Eu sper ca în al 12-lea ceas să ia o decizie' / Avertismentul lansat
870

6.386
Traian Băsescu știe motivul pentru care Nicușor Dan i-a chemat pe liderii coaliției la Cotroceni: Asta a vrut să le transmită
6.386

1.424
VIDEO Ilie Bolojan iese la atac și lansează săgeți către Sorin Grindeanu: Distanțarea și fuga de responsabilitate înseamnă că n-am înțeles votul
1.424

3.387
VIDEO Bolojan anunță schimbarea regulilor jocului: Care sunt 'sectoarele' unde crește vârsta de pensionare în plină criză demografică
3.387

1.897
VIDEO Ilie Bolojan, despre sporurile pentru fonduri europene: 'Una este să premiezi performanța, alta este să crești salariile în masă'
1.897

















Comentează