Lista Gabrielei Firea pentru Consiliul General al Municipiului București reprezintă o insultă la memoria și valorile României, dar și promovarea unui cocktail politic expirat, consideră președintele tinerilor liberali, Mara Mareș, într-o postare pe Facebook. Mareș a amintit și de episodul din 2018, când, în şedinţa Biroului Politic al PNL, i-a cerut fostului premier Petre Roman să facă un pas în spate, în condiţiile în care acesta a fost trimis în judecată în dosarul Mineriadei. Deşi nu-l invitase nimeni, la şedinţă a apărut şi Petre Roman, care s-a aşezat lângă prezidiu. Drept urmare a discuției cu Mareș, Petre Roman a plecat de la şedinţă după numai 15 minute, nervos.
Vezi și: Nelu Tătaru avertizează: Terapia Intensivă trepidează! Am trecut de o nouă cocoașă
“În 2018, când i-am cerut lui Petre Roman să facă un pas în spate (unii m-au felicitat, alții m-au criticat), fiind inculpat pentru crime împotriva umanităţii în dosarul Mineriadei, mi-am imaginat că ar trebui să se retragă din viața politică și publică de tot. Nu mi-am imaginat atunci că o să facă pasul chiar atât de în spate, până pe listele PSD.
Lista Gabrielei Firea pentru Consiliul General al Municipiului București nu reprezintă doar o insultă la memoria, valorile și idealurile națiunii noastre, ci și promovarea unui cocktail politic expirat, ale cărui "performanțe" validate constau în distrugerea capitalei și promovarea electorală pe bani publici.
Ca președinte al Tineretului Național Liberal, mă situez într-o antiteza puternică și completă cu această tristă fotografie a echipei cu care Gabriela Firea și PSD-ul defilează prin fața noastră și a dumneavoastră. Chiar nu avem nimic în comun cu această clică toxică și perimată, care nu poate aduce vreun câștig comunității sau administrației.
Trist”, a punctat Mara Mareș pe contul său de Facebook.
Comentează