DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Toate capetele încoronate îl omagiază pe Prințul Philip: 'Un om extraordinar'

palat printul philip

Familii regale şi lideri politici din întreaga lume i-au adus omagii prinţului Philip care a murit vineri la vârsta de 99 de ani, despre care au spus că şi-a dedicat viaţa cauzelor nobile.

Familia regală din Belgia este "profund întristată" de moartea ducelui de Edinburg, publicând pe Twitter un tribut alături de fotografii ale familiei alături de Philip, scrie News.ro.

Palatul a transmis: "Profund întristată de decesul Alteţei Sa Regală Prinţul Philip, Duce de Edinburg. Dorim să transmitem condoleanţele noastre cele mai sincere condoleanţe Majestăţii Sale regina, familiei regale britanice şi poporului Marii Britanii". Mesajul a fost semnat de regele Philippe şi regina Mathilde.

Familia regală a Norvegiei: "Gândurile noastre sunt alături de regina Elizabeth şi de restul familiei ei. Transmitem, de asemenea, condoleanţe poporului britanic", a precizat Majestatea Sa, Harald al V-lea al Norvegiei.

Arhiepiscopul de Canterbury a transmis că prinţul Philip "a pus în mod constant interesul altora înaintea celui propriu" şi astfel a oferit "un exemplu extraordinar de slujire creştină". "Moştenirea pe care o lasă este enormă".

Primarul Londrei, Sadiq Khan, a salutat de asemenea "un om extraordinar, care şi-a consacrat viaţa serviciului public şi ajutorării altora".

Fostul premier Tony Blair, la putere în momentul morţii prinţesei Diana în 1997, i-a adus un omagiu prinţului Philip care s-a dovedit a fi "adesea înaintea vremurilor sale".

Fostul preşedinte american George W. Bush a salutat "lunga şi remarcabila" viaţă a prinţului Philip. "De-a lungul lungii şi remarcabilei sale vieţi, s-a dedicat cauzelor nobile şi altora. El a reprezentat Marea Britanie cu demnitate şi a conferit forţă şi susţinere fără limite coroanei britanice", a estimat fostul preşedinte într-un comunicat.

"Îmi exprim cele mai sincere condoleanţe Majestăţii sale regina Elizabeth, prinţului Charles, familiei regale şi poporului britanic la decesul ducelui de Edinburg. Prinţul Philip va fi foarte regretat în Israel şi în lume", a scris premierul Israelului Benjamin Netanyahu pe Twitter.

Premierul Canadei Justin Trudeau: "Prinţul Philip a fost un om cu convingeri şi principii, animat de simţul datoriei faţă de alţii". "Ne vom aminti cu afecţiune de el drept un stâlp în viaţa reginei noastre", a mai spus el.

Vladimir Putin a transmis condoleanţe reginei Elizabeth la moartea prinţului Philip, potrivit serviciului de presă al Kremlinului.

Într-o telegramă, Putin a scris că Philip "a fost legat de multe evenimente importante în istoria recentă a ţării voastre. A fost respectat pe bună dreptate de britanici şi a avut autoritate la nivel internaţional".

Preşedintele rus i-a transmis reginei "curaj şi forţă în faţa unei pierderi grele şi ireparabile" şi a cerut ca mesajul său de condoleanţe că fie transmis tuturor membrilor familiei regale.

Nancy Pelosi, preşedinta Camerei Reprezentanţilor a transmis condoleanţe din partea Congresului SUA. Ea a scris pe Twitter că "viaţa prinţului Philip s-a diferenţiat prin etică şi dedicare".

Funeraliile vor avea loc la capela St. George de la Castelul Windsor şi vor fi televizate.

College of Arms a confirmat că funeraliile ducelui de Edinburg nu vor fi de stat şi a făcut apel la public să nu încerce să participe la evenimente din cauza răspândirii coronavirusului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.