Toate cele 21 de paturi de la ATI Hunedoara destinate bolnavilor cu Covid-19 în stare gravă sunt ocupate

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 16-11-2020

Actualizat: 16-11-2020

Article thumbnail

Sursă foto: spitalmilitarsb.ro

Toate cele 21 de paturi de la ATI destinate bolnavilor cu Covid-19 în stare gravă sunt ocupate în județul Hunedoara, iar prefectul a cerut, luni, șefilor secțiilor de Terapie intensivă să găsească soluții pentru creșterea capacității, potrivit Mediafax.

Prefectul județului Hunedoara, Călin-Petru Marian, a avut luni o întâlnire de urgență cu șefii secțiilor ATI de la spitalele suport COVID din județ.

Acesta le-a solicitat medicilor sprijin pentru a fi găsite în maximum 24 de ore soluții pentru creșterea numărului de locuri la secțiile de terapie intensivă pentru pacienții cu Covid-19 care sunt în stare gravă.

Citește și: Un medic ATI RUPE TĂCEREA după tragedia de la Piatra-Neamț: Oricare dintre secțiile ATI se poate găsi mâine în aceeași situație

„Sistemul sanitar din județul Hunedoara se află în situația de a nu mai putea prelua pacienți pentru secțiile de terapie intensivă, toate cele 21 de paturi fiind ocupate”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Hunedoara.

Prefectul Călin-Petru Marian anunță că a făcut demersuri la Ministerul Sănătății, de unde a primit asigurări că extinderea după numărului de paturi în saloanele ATI va fi asigurată și aparatura și tehnica medicală necesară desfășurării activității. De asemenea, „personalul de specialitate va fi completat, atât cât se poate, prin colaborarea cu medici și asistente de la secțiile ATI existente în alte spitale din județ”, au mai transmis reprezentanții Prefecturii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri