Toate tunurile pe Vasile Blaga: Organizează proteste cu bani negri

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 09-06-2015

Actualizat: 09-06-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Vasile Blaga a anunţat duminică un miting de protest în jurul Parlamentului, cu ocazia votului pentru ridicarea imunităţii lui Ponta. Luni, premierul i-a ameninţat pe liderii PNL cu dosare penale făcute de Parchetul General dacă vom scoate oamenii în stradă. Dacă unii l-au acuzat pe Ponta că îngrădeşte un drept constituţional, alţii îl acuză pe Blaga de ilegalităţi.

Printre aceştia din urmă se numără şi jurnalistul Ion Cristoiu, care susţine că "binomul SRI-DNA" îl protejează pe Vasile Blaga (foto: romanialibera.ro), iar copreşedintele PNL foloseşte bani obţinuţi ilegal pentru a organiza proteste.

"Să ceară Vasile Blaga demisia lui Victor Ponta pentru că DNA a început urmărirea penală mi s-a părut cea mai mare mizerie a Regimului Klaus Iohannis venit la putere cu angajamentul unui altfel de a face politică.

Vasile Blaga are ginerele băgat la zdup pentru că a fost o pușculiță pentru el, Vasile Blaga. Împotriva lui Vasile Blaga sunt strînse la DNA o camionetă de denunțuri. Hîrtie cu care se șterge la fund Binomul SRI-DNA. Împotriva lui Vasile Blaga s-au scris vagoane de articole care-l denunță drept corupt. Hîrtie cu care se șterge la fund Rața mecanică Klaus Iohannis.

Dosare precum Microsoft, EADS, Darius Vâlcov, Alina Bica, Elena Udrea, Horia Georgescu dezvăluie că banii obținuți din Microsoft, din EADS, din afacerile lui Vâlcov, din Restituiri au mers la Vasile Blaga care i-a folosit ca bani negri în campaniile electorale ale PDL.

Că Vasile Blaga se bucură de protecția Binomului SRI-DNA înțeleg. Se numără printre autorii Diversiunii care a instalat la Cotroceni Rața mecanică. Dar ca Vasile Blaga, pușcăriabil oriunde în lumea asta, unde nu conduce ditamai țara Binomul SRI-DNA să aibă nerușinarea de a ieși în public și de a cere demisia penalului Victor Ponta, asta mi se pare prea de tot. Chiar și în România lucrului bine ciordit.

Nu spun că Vasile Blaga trebuia să fie înhățat de mult. Am fost și rămîn un adversar al cătușelor. Dar ca într-o asemenea împrejurare, cînd vine vorba de a acuza un alt politician de corupție, Vasile Blaga să si fost mult mai discret, să se fi ascuns dracului, da, asta spun că trebuia.

Cît despre aducerea militanților din țară cu autocarele într-un soi de mineriadă PDL-istă, dincolo de revenirea la aberațiile FSN-iste de pe vremea matusalemicului Vasile Blaga, nu pot decît să remarc un lucru:

În mai multe editoriale anterioare, am observat grija nemărginită a Binomului SRI-DNA ca moriștile de bani negri ai PDL să rămînă intacte. Vă mai amintiți?

Spre stupoarea oamenilor cinstiți, Claudiu Florică, Dinu Pescariu și Dragoș Stan, moriștile care au primit banii din Microsoft, ca și Stelian Gheorghe, morișca din Afacerea ARNP au fost lăsați în libertate. De Binomul SRI-DNA. Cu bani cu tot. De ce? Pentru ca Vasile Blaga să aibă cum bani pentru a aduce din țară mii de oameni cu autocarele", scrie Cristoiu pe blog.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri