DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Toni Greblă dă informații despre OUG pe Codurile penale: 'Observațiile întemeiate din sistemul judiciar vor fi avute în vedere'

NewsBV
Toni Grebla

Toni Greblă, secretarul general al Guvernului, a declarat, luni, că sunt așteptate observațiile din sistemul judiciar cu privire la prevederile din proiectul de OUG de modificare a codurilor penale, care vor fi examinate, iar cele întemeiate vor fi avute în vedere atunci când se va adopta o decizie.

„Au fost transmise sistemului judiciar tocmai pentru a-și exprima opinia. E vorba doar de acele texte care au fost examinate de CCR și au fost declarate constituționale. Există obligația constituțională de a le transpune în legislație. Textele din Codul Penal și din Codul de Procedură Penală trebuie să fie în acord cu prevederile CCR într-un termen de 45 de zile de la publicarea deciziei CCR”, a declarat Toni Greblă, la sediul instanței supreme, conform Mediafax.

Declarațiile au fost lansate la sediul ÎCCJ, unde se judecă procesul în apel al lui Toni Greblă. În primă instanță, Greblă a fost achitat pentru fapte de corupție.

MARE SĂRBĂTOARE pentru români: Tradiții și obiceiuri de Buna Vestire

Secretarul general al Guvernului a mai spus că se va decide cu privire la prevederile din proiectul de ordonanță după ce reprezentanții tuturor instituțiilor din sistemul judiciar vor transmite observații.

„Așteptăm observații eventuale din tot sistemul judiciar. Apoi le vom examina și se va decide. Este evident că acele observații întemeiate vor fi avute în vedere pentru că acesta este rolul dezbaterii și a punerii în discuție a unor acte normative spre a vedea ce se poate legifera și textele care pot să adune cât mai multe opinii favorabile”, a mai spus Greblă.

Ministerul Justiției a trimis spre avizare la Consiliul Superior al Magistraturii un proiect de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, precum și un proiect privind completurile de 5 judecători ale instanței supreme, au declarat penru MEDIAFAX surse judiciare.

Potrivit proiectului referitor la completurile de judecători, intrat în posesia MEDIAFAX, condamnaţii care au sentinţe definitive pronunţate de completurile de 5 constituite la Înalta Curte de Casație și Justiție începând cu 2014 pot depune contestație în anulare și dacă au ieșit din termenul legal de 30 de zile.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.