Membrii Curţii de Conturi Europene l-au ales marţi pe Tony Murphy în funcţia de preşedinte al Curţii, pentru un mandat de trei ani, reînnoibil, potrivit Agerpres.
Potrivit unui comunicat al Executivului european, Tony Murphy, cetăţean irlandez, îşi va asuma în mod oficial noua funcţie la 1 octombrie 2022, devenind astfel al 12-lea preşedinte al Curţii de Conturi Europene. Acesta îi succedă lui Klaus-Heiner Lehne, care ocupă funcţia de preşedinte al Curţii din octombrie 2016.
Preşedintele Curţii de Conturi Europene este ales de membrii Curţii din rândul acestora, pentru a-şi asuma rolul de primus inter pares (primul între egali) pentru o perioadă reînnoibilă de trei ani. Preşedintele este responsabil de strategia instituţiei, de programare şi de gestionarea performanţei, de comunicare şi de relaţia cu mass-media, de chestiunile juridice şi de auditul intern şi reprezintă instituţia în relaţiile sale externe.
Curtea este auditorul extern independent al Uniunii Europene. Rapoartele şi avizele sale reprezintă o verigă esenţială a lanţului de asigurare a răspunderii pentru gestiunea finanţelor UE, ele fiind utilizate pentru a garanta faptul că cei responsabili de implementarea politicilor şi a programelor UE - Comisia, alte instituţii şi organe ale UE şi guvernele statelor membre - dau seamă pentru actul de gestiune. Curtea avertizează cu privire la riscurile existente, oferă asigurare, semnalează existenţa atât a deficienţelor, cât şi a bunelor practici şi formulează recomandări adresate factorilor de decizie şi organelor legislative cu privire la modul în care se poate îmbunătăţi gestionarea politicilor şi a programelor Uniunii.
Tony Murphy a fost ales preşedinte al Curţii de Conturi Europene, pentru un mandat de trei ani, reînnoibil
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

167
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
167

526
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
526

17
Compania Naţională de Investiţii Rutiere a alocat aproape 40 de milioane de lei pentru exproprieri pentru lotul 2B Grinţieş-Pipirig al Autostrăzii A8 Târgu Mureş-Târgu Neamţ
17

1.722
FOTO Zahăr cu gramaj "subțiat" pe rafturile magazinelor: inspectorii ANPC au descoperit nereguli grave
1.722

69
Daniel Constantin (ARICE): „Reducerea deficitului comercial este un semnal pozitiv, dar exporturile trebuie consolidate”
69

2.459
Guvernul României intervine în plină criză energetică: compensații la motorină pentru o categorie socială / Cine e vizat
2.459

68
Șeful Camerei Consultanților Fiscali, propunere îndrăzneață în plină criză energetică: reducerea accizei la carburanți sau amânarea creșterilor de taxe
68

70
Spania intră în dispută cu SUA după ce a refuzat să crească bugetul apărării la 5% din PIB
70

824
Volatilitate accentuată pe piețele energetice: După petrol, și prețurile gazelor naturale urcă vertiginos și amenință Europa
824

2.833
România accelerează o investiție strategică: Începe modernizarea drumului de fier care conectează Europa Centrală cu Balcanii
2.833

21
Coreea de Sud plafonează preţurile la combustibili pentru prima dată din 1997
21

64
Realitatea din piața second-hand: Mașini din România cu kilometrajul dat înapoi cu peste 320.000 km, arată rapoartele de istoric auto
64

1.531
Se repetă scenariul din 2022? Criza din Iran reaprinde temerile privind energia și inflația în Europa: ce spun analiștii și șefa BCE Christine Lagarde
1.531

















Comentează