Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

TOP: Harvard și Stanford, cele mai bune universități din lume

pixabay.com
universitate biblioteca

Harvard este cea mai bună universitate din lume, potrivit topului de anul acesta realizat de universitatea Jiaotong din Shanghai, unul din clasamentele academice cele mai recunoscute la nivel mondial și care plasează universitatea Stanford pe locul al doilea, relatează marți EFE, preluat de AGERPRES.

Prestigiosul centru de învățâmânt american ocupă primul loc în Topul Academic 2017 al Universităților Mondiale (ARWU), un clasament realizat din 2003 și care evaluează primele 500 de universități cele mai bune din lume și elaborat de facultatea de comunicații Jiaotong.

Universitatea americană Stanford ocupă ca întotdeauna locul doi pe listă, în timp ce Cambridge obține locul trei, depășind Massachusetts Institute of Technology (MIT) și Berkeley, clasate anul acesta pe locul patru și respectiv cinci.

În topul primelor 100 de universități din lume, 48 sunt din SUA, 57 din China, iar 38 din Marea Britanie.

Clasamentul are în vedere parametri precum calitatea sau numărul de publicații în reviste internaționale prestigioase. Sunt luate de asemenea în calcul numărul de premii Nobel atribuite foștilor elevi sau cercetătorilor, numărul de medalii Fields (echivalentul Nobelului în Matematici) precum și numărul de articole publicate în revistele Nature și Science.

La actuala ediție, Universitatea Washington din Saint Louis (SUA) a intrat în top 20, pentru prima dată, în timp ce ETH Zurich din Elveția rămâne universitatea cel mai bine clasată din Europa, ocupând locul 19.

Este urmată pe Bătrânul Continent de Universitatea din Copenhaga (locul 30), din Danemarca, și de Universitatea Pierre și Marie Curie (locul 40), din Franța.

Universitatea din Tokyo (24) ocupă cel mai bun loc pentru o universitate din Asia, în timp ce Universitatea din Melbourne (39) se clasează cel mai bine printre centrele de învățâmânt superior din Oceania.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.