Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Topul celor mai bogaţi oameni din lume la finalul lui 2023

Bloomberg
Elon Musk

Topul celor mai bogaţi oameni din lume la finalul lui 2023

Warren Buffett a coborât de pe locul cinci în topul celor mai bogate persoane din lume până pe locul zece în acest an. Jeff Bezos, Mark Zuckerberg şi co-fondatorii Alphabet l-au depăşit în timp ce acţiunile din domeniul inteligenţei artificiale şi al tehnologiei au crescut vertiginos.

La începutul acestui an, Warren Buffett era mai bogat decât Jeff Bezos şi ameninţa să îl depăşească pe Bill Gates în ceea ce priveşte averea, dar de atunci a coborât de pe locul cinci pe locul zece în topul Bloomberg Billionaires Index, scrie Mediafax.

Buffett, legendarul investitor care conduce Berkshire Hathaway, şi-a mărit averea cu peste 10 miliarde de dolari, ajungând la 120 de miliarde de dolari în acest an. Acest lucru se datorează în mare parte faptului că îşi păstrează aproximativ 99% din avere în acţiunile companiei sale, care au crescut cu 16% în acest an, notează Bussines Insider.

Titlurile din domeniul tehnologiei au depăşit substanţial performanţa Berkshire în acest an, sporind averea celor mai mari deţinători ai acestora. Valoarea acţiunilor Tesla a crescut de peste două ori, ceea ce a contribuit la creşterea averii lui Elon Musk cu 98 de miliarde de dolari, ajungând la 235 de miliarde de dolari, conform indicelui Bloomberg. Acţiunile Amazon au crescut cu 83%, ceea ce a alimentat o creştere de 71 de miliarde de dolari a averii nete a lui Bezos. Acţiunile Microsoft au crescut cu 56%, ceea ce a sporit averea fostului CEO Steve Ballmer cu 45 de miliarde de dolari, la 130 de miliarde de dolari, iar averea cofondatorului Gates cu 31 de miliarde de dolari, la 140 de miliarde de dolari.

Directorul general şi fondatorul Meta, Mark Zuckerberg, cofondatorii Alphabet, Larry Page şi Sergey Brin, şi cofondatorul Oracle, Larry Ellison, au înregistrat, de asemenea, creşteri ale averii mult mai mari în acest an decât Buffett. În plus, investitorul a donat anul acesta aproximativ 5,5 miliarde de dolari Fundaţiei Bill & Melinda Gates şi patru fundaţii de familie, după ce a donat deja mai mult de jumătate din acţiunile sale de la Berkshire pentru cauze nobile din 2006 încoace.

Clasamentul celor mai bogaţi oameni din lume la finalul lui 2023

1. Elon Musk - 235 miliarde de dolari

2. Bernard Arnault - 179 miliarde de dolari

3. Jeff Bezos - 178 miliarde de dolari

4. Bill Gates - 140 miliarde de dolari

5. Steve Ballmer - 130 miliarde de dolari

6. Mark Zuckerberg - 128 miliarde de dolari

7. Larry Page - 128 miliarde de dolari

8. Larry Ellison - 124 miliarde de dolari

9. Sergey Brin - 121 miliarde de dolari

10. Warren Buffett - 120 miliarde de dolari

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.