Tot mai multe țări se feresc de vaccinurile AstraZeneca - Recomandările experților germani

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-04-2021

Actualizat: 02-04-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Comisia pentru vaccinare din Germania (STIKO) a recomandat joi ca persoanele sub 60 de ani care au primit prima doză din vaccinul anti-COVID19 de la AstraZeneca să fie vaccinate cu un produs diferit la rapel, informează Reuters potrivit Agerpres.

La începutul săptămânii, Germania a afirmat că doar persoanele cu vârsta de 60 de ani şi peste ar trebui să fie imunizate cu vaccinul AstraZeneca din cauza unui efect secundar rar, însă sever, de tromboză.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

Autorităţile sanitare din Germania au declarat că urmează să facă o recomandare separată pentru persoanele mai tinere care au primit deja prima doză de vaccin AstraZeneca.

Într-o recomandare actualizată publicată pe site-ul său, STIKO a afirmat că nu există dovezi ştiinţifice privind siguranţa unei serii mixte de vaccinuri.

"Până când datele corespunzătoare vor fi disponibile, STIKO recomandă pentru persoanele sub 60 de ani ca, în loc de a doua doză de AstraZeneca, să li se administreze o doză de vaccin mRNA la 12 săptămâni de la prima vaccinare", a afirmat STIKO.

Vaccinurile cu ARN Mesager (mRNA) sunt cele produse de Pfizer/BioNTech şi Moderna.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri