Tot mai mulți ucraineni fug din calea războiului în România. O echipă formată din salvamontişti şi poliţişti de frontieră sunt în căutarea altor doi tineri

Autor: Bogdan Antonescu

Publicat: 06-10-2024

Actualizat: 06-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: facebook.com

Tot mai mulți ucraineni fug din calea războiului în România. Doi cetăţeni ucraineni urmează a fi recuperaţi, dintr-o zonă abruptă din Munţii Maramureşului,  de o echipă formată din salvamontişti şi poliţişti de frontieră, a informat directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.

"O nouă acţiune de căutare-salvare în derulare a SPJ Salvamont Maramureş în Munţii Maramureşului pentru recuperarea a doi cetăţeni ucraineni care se află într-o zonă de abruptă şi nu mai pot înainta. A fost făcută solicitare şi către elicopter pentru a ajuta la extracţie. Dar vremea potrivnică - ploaie şi lapoviţă, sus pe munte, plafon jos, ceaţă - nu permite intervenţia aero, astfel că salvatorii montani vor acţiona terestru (...). Vor urca cu autospecialele din dotare, urmând ca o bună bucată de drum să o parcurgă terestru", a spus Dan Benga.

Ucrainenii se află în munte de mai multe zile şi nu se cunoaşte starea lor de sănătate.

"Ucrainenii se află de câteva zile pe munte, sunt uzi şi nu au provizii. Nu se cunoaşte exact starea lor de sănătate şi nici nu avem deocamdată date privind vârsta lor, dar în acest moment contează mai puţin acest aspect. O echipă a SPJ Salvamont Maramureş a pornit în acţiunea de căutare-salvare împreună cu un echipaj al Poliţiei de Frontieră din comuna Poienile de sub Munte, unitate din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei", a precizat Dan Benga.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri