Trafic blocat şi pericol de explozie pe DN 2: O cisternă încărcată cu butanol şi octanol s-a răsturnat

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 24-02-2018

Actualizat: 24-02-2018

Article thumbnail

Sursă foto: libertatea.ro

O cisternă încărcată cu 23 de tone de butanol şi octanol s-a răsturnat sâmbătă, pe DN2, în judeţul Neamţ, la faţa locului aflându-se două autospeciale şi o ambulanţă. Pompierii spun că nu sunt scurgeri din rezervorul mare al cisternei, nefiind afectată încărcătura, înregistrându-se doar scurgeri uşoare de motorină, portivit news.ro.

Vezi și: Avertismentul dermatologilor: De ce să NU porţi hainele noi înainte de a le spăla

Conform Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, accidentul a avut loc pe DN2, în zona localităţii Traian, din cauza neadaptării vitezei la condiţiile de drum, şoseaua fiind acoperită cu un strat subţire de zăpadă.

În prezent traficul rutier este oprit pe ambele sensuri, iar autovehiculele sunt deviate pe DJ 207B.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ spun că cistena era încărcată cu 23 de tone de butanol şi octanol.

La faţa locului au fost trimise o autospecială de descarcerare grea, o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. Pompierii prezenţi la faţa locului au deconectat bornele de la acumulator. Ei au stabilit că nu sunt scurgeri din rezervorul mare al cisternei, înregistrându-se doar scurgeri uşoare de motorină din rezervor.

Traficul rutier este blocat în ambele sensuri, fiind deviat pe rute ocolitoare.

Vezi și: Ajută-ţi copilul să devină o persoană de succes: Evită aceste şapte greşeli! .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri