Traficul a scăzut în Capitală pe durata restricţiilor impuse ca urmare a pandemiei de COVID-19, în medie cu 36% în timpul săptămânii şi cu 54% în weekend, zona centrală şi cea de nord înregistrând cele mai mari scăderi, relevă un raport.

De asemenea, remarcă şi efectul închiderii mall-urilor din capitală asupra valorilor de trafic. Spre exemplu Aleea Privighetorilor (una din direcţiile de acces în Mall Băneasa) înregistrează o scădere de 60% a valorilor de trafic în zilele din cursul săptămânii (60%) şi în cele din weekend (68%)”, explică autorii raportului, precizând că datele prezentate sunt raportate ca scăderi faţă de valorile medii din zilele respective din anul trecut şi din luna precedentă.
Spre exemplu, ziua de luni, 16 Martie, este raportată ca scădere faţă de media zilelor de luni din perioada 1 Februarie – 15 Martie 2020 şi din perioada 1 Februarie – 15 Martie 2019.
”Această percepută lipsă de trafic este de fapt o scădere medie de doar 23% (în zilele de muncă), respectiv 41% (în weekend) faţă de lunile de primăvară. Tocmai din acest motiv, scăderile mult mai mari din această perioadă întăresc percepţia că traficul în oraş a fost aproape inexistent, mai ales în anumite momente şi pe anumite artere”, afirmă autorii analizei, realizată de D&D Research, pe baza datelor oferite de Phoenix Media, companie din domeniul DOOH (digital out of home), care deţine 81 de camere, din care 73 sunt doar în Bucureşti pe 44 de panouri. Unele panouri au montată o cameră, dar multe au 2 sau chiar 3 camere pentru a putea număra cât mai corect intersecţiile în care sunt amplasate TV screen-urile Phoenix.
Conform reprezentanţilor companiei, sistemul folosit numără permanent, la nivel de secundă, absolut toate maşinile şi pietonii care trec prin fata ecranelor, iar numărătoarea se face cu un software care rulează din cameră, aceasta devenind, practic, mini computer de analiză.
Comentează