Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trafic fluid prin tunelul de sub Canalul Mânecii, în prima zi post-Brexit

CCIR
Brexit

Aproape 200 de camioane au trecut prin tunelul de sub Canalul Mânecii "fără nicio problemă" în noaptea de joi spre vineri după ce Marea Britanie a ieşit din piaţa unică europeană şi au fost restabilite formalităţile vamale, a indicat grupul Getlink care exploatează tunelul, citat vineri de France Presse, potrivit AGERPRES.

Citește și: Dana Budeanu a ales Fătălăul Anului 2020

"Traficul a fost suficient de intens pentru o noapte excepţională şi istorică, totul a decurs bine", a declarat un purtător de cuvânt al grupului.

"Toate camioanele au îndeplinit formalităţile" impuse acum de Brexit, "nu au avut loc respingeri de camioane", a precizat el.

În partea franceză, noile formalităţi au intrat în vigoare la miezul nopţii, odată cu sosirea la "pit stop" - punct de control pentru camioanele ce pleacă în Regatul Unit - a unui prim vehicul greu de marfă din România, transportând corespondenţă şi colete.

Pe lângă controalele obişnuite de siguranţă şi securitate, agenţii au scanat plăcuţa de înmatriculare în faţa presei.

"Sunt foarte fericit, este un privilegiu pentru mine", a declarat şoferul vehiculului, Toma Moise, în vârstă de 62 de ani, înainte ca primarul portului francez Calais, Natacha Bouchart, să apese simbolic butonul care îi autoriza plecarea.

"Acesta este un moment istoric (...), sunt 48 de ani de întoarcere în timp cu consecinţe pentru care nu avem încă toate contururile", a declarat ea.

Prima navetă feroviară din Marea Britanie a debarcat apoi în siguranţă primul său lot de camioane.

Companiile trebuie acum să se supună formalităţilor în ambele sensuri şi să declare mărfurile la vama franceză pe internet prin intermediul sistemului informatic numit "frontieră inteligentă".

Primele vehicule grele care trec cu feribotul sunt aşteptate la începutul după-amiezii în portul Calais, după o pauză de revelion pentru traficul maritim.

Astăzi, 70% din schimburile comerciale dintre Regatul Unit şi Uniunea Europeană trec prin porturile franceze Calais şi Dunkerque. În medie, 60.000 de pasageri şi 12.000 de camioane le tranzitează cotidian.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.