Traficul pe DN 7, între judeţele Vâlcea şi Argeş, se desfăşoară cu dificultate în urma unui accident rutier produs în localitatea Milcoiu şi soldat cu decesul unui persoane, au informat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vâlcea.
Din primele date ale poliţiştilor, în accident sunt implicate un autoturism şi un autotren, persoana decedată fiind un bărbat de 47 de ani din Constanţa, care se afla la volanul autoturismului.
Reprezentanţii IPJ au precizat că bărbatul decedat se afla singur în maşină şi că pentru şoferul tirului nu a fost nevoie de intervenţia echipajelor medicale, acesta nefiind rănit.
În zonă se circulă alternativ.