Trafic masiv de copii în Kenya. Un băiat costă 8 mii de euro, o fetiță 6500 de Euro

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 12-10-2022

Actualizat: 12-10-2022

Article thumbnail

Sursă foto: ilfattoquotidiano.it/

Bebelușii erau vânduţi cu 8 mii de euro, respectiv cu 6.500 dacă erau fetiţe, direct de medicii spitalului unde tocmai se născuseră. O investigație televizată difuzată de postul generalist german Ntv a scos la iveală un trafic de copii în Kenya, relatează Rador.

Potrivit reconstituirilor, doi medici de la un spital din nord-vestul județului Kisumu le ofereau mamelor o ''despagubire'' de o mie de euro  păstrandu-şi pentru ei restul. Una dintre persoanele implicate a mărturisit că a vândut deja patru copii înainte de a fi arestat, dar a susținut că nu a câștigat nimic deoarece ar fi dat toţi banii mamelor.

Pentru a scoate la lumină această poveste, moderatorul emisiunii a acționat sub acoperire. S-a prefăcut că este un cumpărător și s-a dus la spital, unde i-a filmat pe doctori îm timp ce îi ''livrau'' un nou-născut. Din investigație reiese că negocierea se desfăşura în doi timpi : înainte de naștere, medicii convocau mamele și cumpărătorii pentru a-i liniști, iar imediat după naștere avea loc operaţiunea de livrare a banilor şi a bebeluşului.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri