Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trafic rutier restricţionat pe DJ 188 din cauza inundaţiilor între Bogdan Vodă şi Vişeu

inundatii bucuresti

Traficul rutier pe DJ 188 între localităţile Bogdan Vodă şi Vişeu este restricţionat din cauza pârâului Bocicoel care a ieşit din matcă şi a inundat carosabilul, a precizat marţi, purtătorul de cuvânt al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Maramureş, Dan Bucă, potrivit Agerpres.

Potrivit acestuia, a fost restricţionat traficul pentru autovehicule cu o capacitate mai mare de 3,5 tone. 

Totodată, pârâul s-a revărsat în zona podului de pe DJ 188, iar apa are pe carosabil o înălţime cuprinsă între 30 şi 35 de centimetri. Debitele pârâului Bocicoel au crescut ca urmare a ploii căzute în ultimele ore şi a apelor revărsate de versanţii muntoşi. 

"La faţa locului se află echipe de intervenţie ale districtului Drumuri Judeţene şi Poduri şi echipaje ale poliţiei rutiere implicate în dirijarea traficului", a spus Dan Bucă.

Citește și: WC-ul public din Huedin, care a costat 120.000 de euro, a fost inundat în urma ploilor

Acesta a mai precizat că au acces pe DJ 188 doar autovehicule cu capacitatea mai mare de 3,5 tone care se pod deplasa prin zona inundată a drumului. 

În ultimele ore s-a atins cota de atenţie pe râul Vişeu la staţia hidrometrică Bistra, respectiv pe râul Iza la staţia hidrometrică Săcel. 

Conform reprezentantului CJSU, precipitaţii mai însemnate au fost înregistrate pe râul Săsar în Baia Sprie, unde au fost 26,3 l/mp în interval de şase ore, râul Cavnic, cu 26,5 l/mp tot în şase ore, dar şi la Moisei, pe râul Vişeu, cu 27,9 l/mp în interval de şase ore. 

Totodată, prefectul judeţului Maramureş, Vasile Moldovan, a anunţat că sunt pregătite echipe de intervenţie de la ISU şi Sistemul de Gospodărire al Apelor, dar şi de la nivelul comunităţilor locale, iar situaţia este monitorizată în permanenţă de către autorităţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.