Traficul de droguri care originează în Venezuela sau care tranzitează această ţară a crescut cu 50% de la începutul preşedinţiei lui Nicolas Maduro, în 2013, informează joi autorităţile americane, acuzându-l pe preşedintele socialist că se îmbogăţeşte colaborând cu crima organizată, relatează AFP preluat de agerpres.
"Constatăm o creştere a traficului de droguri provenind din sau tranzitând Venezuela, cu ajutorul şi incitarea regimului Maduro", a acuzat amiralul Craig Faller, care conduce comandamentul american pentru America de Sud (Southcom), precizând că această creştere este de "50%".
"Maduro şi agenţii săi îşi umplu buzunarele, în complicitate cu narcotraficanţii", a adăugat el.
"Regimul Maduro are un impact negativ asupra tuturor aspectelor securitare în această emisferă", a subliniat amiralul Faller.
El reproşează de asemenea guvernului Maduro, care nu este recunoscut de Washington, că oferă azil membrilor Armatei de eliberare naţională, ultima gherilă armată din Columbia, precum şi unor membri ai fostei gherile FARC care nu au acceptat acordurile de pace din 2016.
SUA încearcă să-l determine pe Nicolas Maduro să demisioneze şi l-au recunoscut pe liderul opoziţiei Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei.
Traficul de droguri a crescut cu 50% în Venezuela în timpul lui Maduro, acuză Washingtonul
Explorează subiectul
București
11°C
Articole Similare

1.609
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
1.609

30
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
30

1.523
Imaginație sau strategie: Donald Trump declară că a câștigat războiul cu Iran, deși realitatea îl contrazice
1.523

2.053
O nouă alertă pentru NATO: A patra rachetă iraniană a fost interceptată deasupra Turciei
2.053

16
Ambasada SUA din Venezuela îşi reia activităţile după o întrerupere de şapte ani
16

2.166
Iranul ar putea recurge la arme mai periculoase decât rachetele tradiționale: Substanțele toxice provocă epidemii
2.166

35
Viza de Aur în Europa în 2026 - Cum se obține, prețuri și reguli în țări cheie
35

1.919
Iranul nu vrea negocieri: Propunerile de pace ale SUA sunt 'nerealiste, ilogice şi excesive' / Trump amenință cu distrugerea Insulei Kharg
1.919

60
Conflictul geopolitic constituie un nou şoc advers de ofertă pentru economia globală, declară guvernatorul Băncii Greciei
60

1.164
Hackerii au atacat site-urile UE: Comisia Europeană confirmă furtul de date
1.164

35
Conferinţă ministerială a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la Yaounde s-a încheiat fără un acord, după patru zile de discuţii
35

133
În China se interzice utilizarea apartamentelor drept locuri de veci
133

107
Raport: Numărul cazurilor de hărţuire a creştinilor în Israel a crescut cu 63% în 2025
107
















Comentează