DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Traficul feroviar a fost reluat între staţiile Şag şi Vinga, după incendiul izbucnit la locomotiva unui tren de călători

Foto Mediafax
incendiu locomotiva calea ferata tren

Traficul feroviar a fost reluat în condiţii de siguranţă pe raza Sucursalei Regionale CF Timişoara, între staţiile CF Şag şi Vinga (linie simplă electrificată), informează CFR SA.

"Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA informează că, începând cu ora 10:31, traficul feroviar a fost reluat în condiţii de siguranţă, pe raza Sucursalei Regionale CF Timişoara, între staţiile CF Şag şi Vinga (linie simplă electrificată). Reamintim că în cursul acestei dimineţi, la locomotiva trenului R 2602 s-a produs un incendiu, fiind necesară intervenţia pompierilor pentru stingerea lui, însă şi intervenţia unei drezine pantograf, care a efectuat verificări la linia de contact", se precizează în comunicatul citat.

Şase trenuri de călători au staţionat în gările adiacente, aşteptând redeschiderea circulaţiei, urmând să ajungă la destinaţie cu întârziere, precizează sursa citată.

Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA administrează infrastructura feroviară publică.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.