Traficul pe DN 6 între Orşova şi Băile Herculane, blocat din cauza unui accident în care sunt implicate două tiruri

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 12-04-2019

Actualizat: 12-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Traficul pe DN 6 între Orşova şi Băile Herculane este blocat vineri din cauza unui accident rutier, în care au fost implicate două tiruri, o persoană fiind rănită, potrivit agerpres.ro.

"Pe DN6, la intrarea în localitatea Topleţ, a avut loc un accident rutier în care au fost implicate două tiruri. Au intervenit echipajul de pompieri militari din cadrul Punctului de lucru Băile Herculane şi un echipaj SMURD din cadrul ISU Drobeta al judeţului Mehedinţi. Accidentul s-a soldat cu o victimă încarcerată, conştientă", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic al judeţului Caraş-Severin, Magdalena Tocmelea.

Citește și: Liviu Dragnea atacă 'maimuțoii și măscăricii' din UE: Ni s-a spus să facem cu mâna la conducta cu petrol, că așa trebuie să fie integrarea .

Victima a fost preluată de echipajul SMURD Mehedinţi şi transportată la spitalul din Orşova.

Pompierii militari cărăşeni au intervenit pentru descarcerarea victimei şi pentru asigurarea măsurilor PSI, circulaţia rutieră fiind blocată pe ambele sensuri.

"Din primele investigaţii rezultă că un ansamblu de vehicule ce se deplasa către Orşova, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, pe un carosabil umed. A derapat şi a acroşat cu semiremorca o altă autoutilitară, înmatriculată tot în Turcia, care se deplasa în sens invers. Traficul este blocat încă pentru cercetarea la faţa locului", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Caraş-Severin, Adrian Jurjică.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri