Tragedie de 8 Martie la Timișoara: o femeie a murit după ce a fost înjunghiată de propriul fiu

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 08-03-2026 19:15

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

O femeie a murit duminică, 8 martie, după ce ar fi fost înjunghiată în zona gâtului de propriul fiu, într-un apartament din municipiul Timișoara, potrivit unor surse judiciare. Incidentul s-a petrecut într-un bloc de pe strada Răneți, unde vecinii au alertat autoritățile după ce au auzit scandal în locuință.

Potrivit surselor citate, locatarii imobilului au sunat la poliție după ce un bărbat, cunoscut în zonă cu probleme psihice, ar fi provocat tulburări și zgomote puternice în apartament. La fața locului au fost trimiși polițiștii Secției 3 Urbane Timișoara.

Ajunși la adresă, polițiștii au intervenit pentru imobilizarea bărbatului, iar în urma verificărilor efectuate în locuință au descoperit-o pe mama acestuia în stare de inconștiență, cu o plagă în zona gâtului, potrivit acelorași surse.

Resuscitare fără rezultat

Echipajele medicale chemate la fața locului au încercat să o resusciteze pe femeie, însă manevrele nu au avut rezultat, medicii fiind nevoiți să declare decesul acesteia.

Agresorul a fost preluat de echipajele medicale și transportat la spital pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, întrucât prezenta mai multe plăgi la nivelul mâinilor.

Surse judiciare au precizat că rănile ar fi fost suferite în timpul incidentului petrecut în locuință, însă circumstanțele exacte urmează să fie stabilite în cadrul anchetei.

Anchetă pentru omor

Cazul a fost preluat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care desfășoară cercetări sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.

Anchetatorii urmează să stabilească toate împrejurările în care s-a produs tragedia, precum și situația medicală a suspectului, având în vedere informațiile potrivit cărora acesta ar avea antecedente legate de probleme psihice.

În funcție de rezultatele anchetei și de evaluarea medico-legală, procurorii vor decide măsurile legale care se impun în acest caz.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură-3°C
Senin
România
Vânt1km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri