Tragedie din cauza unei chirii: Român ucis de un conațional. Cum s-a petrecut incidentul

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 30-08-2024

Actualizat: 30-08-2024

Article thumbnail

Sursă foto: lavocedigenova.it

Un bărbat român de 55 de ani a fost reținut de Poliția din Roma, fiind suspectat de omor și incendiere calificată. Un militar a observat un apartament în flăcări pe strada Appia Nuova. Victima, tot un român, a fost găsită după ce fusese grav bătut înainte de a muri în incendiu.

Ancheta a dezvăluit că tragedia ar fi fost cauzată de un conflict legat de plata chiriei, conform unui comunicat al Poliției de Stat din Italia, citat de Antena 3 CNN, potrivit adevarul.ro.

În urma unei investigații ample condusă de Procuratura din Roma, Poliția de Stat a executat un mandat de arest preventiv împotriva bărbatului de 55 de ani, acuzat de comiterea faptelor.

Cum s-a petrecut tragedia

Incidentul s-a petrecut la începutul lunii iulie a anului trecut, când un militar aflat în afara serviciului a observat fum ieșind dintr-un apartament și a alertat autoritățile. Doi bărbați de origine română au reușit să iasă din locuința în flăcări, în timp ce un al treilea, tot român, a fost găsit decedat în interior.

Investigațiile, coordonate de Parchetul din Roma și desfășurate de anchetatorii secției de poliție Appio, au relevat că victima fusese agresată fizic înainte de a muri din cauza inhalării de fum.

Cercetările s-au axat pe cei doi români care au supraviețuit incendiului. Pe parcursul investigațiilor, s-a aflat că suspectul s-a certat cu victima din cauza chiriei. Au fost găsite urme ale victimei pe hainele suspectului, iar înregistrările apelurilor telefonice și imaginile de pe camerele de supraveghere au contrazis alibiul acestuia, care susținea că se afla în altă parte.

Ce acuzații i-au fost aduse

După finalizarea anchetei, Parchetul a solicitat și obținut emiterea unui mandat de arest preventiv pentru bărbatul de 55 de ani, fiind acuzat de omor și incendiere calificată.

Polițiștii de la secția Appio, însărcinați cu punerea în aplicare a mandatului, l-au găsit pe suspect și, după finalizarea procedurilor, l-au transferat la închisoarea Regina Coeli, fiind plasat la dispoziția judecătorilor.

 

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri