Două persoane şi-au pierdut viaţa sâmbătă la Alep în urma exploziei care a avut loc într-un depozit de arme şi explozivi situat într-un cartier rebel cucerit recent de armata siriană, care îşi continuă operaţiunile de deminare, a informat agenţia oficială Sana, preluată de AFP.
Explozia a avut loc într-o şcoală din cartierul Soukkari care fusese transformată de insurgenţi "în depozit de muniţie şi explozivi", potrivit Sana. Două persoane au murit în această explozie care a mai făcut 33 de răniţi, dintre care patru în stare critică.
Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDO) a confirmat moartea celor doi membri ai forţelor guvernamentale în această explozie, precizând că a intervenit în cursul operaţiunilor de deminare.
Citește și: Nebuloasa jihadistă, avânt considerabil în Germania / Analiză AFP
În plus, OSDO a făcut cunoscut că alte trei persoane au fost ucise în explozia unor bombe în altă zonă din Soukkari şi în cartierul Ansari.
Armata anunţat joi seară că a preluat controlul total asupra Alepului după o operaţiune de evacuare în care zeci de mii de civili şi rebeli au părăsit al doilea oraş ca mărime din ţară.
Ulterior, forţele proguvernamentale au demarat operaţiuni de deminare în cartierele controlate până atunci de rebeli.
Pe de altă parte, şase civili, dintre care doi copii, şi-au pierdut viaţa în raiduri aeriene vizând localitatea Atareb, situată în teritoriu rebel la vest de Alep, potrivit Agerpres.
Organizaţia nu a fost în măsură să precizeze dacă aceste lovituri au fost efectuate de armata siriană sau de aviaţia rusă aflată din septembrie 2015 în acţiuni alături de regimul de la Damasc.
Comentează