Tragedie în Dâmbovița: Trei persoane găsite inconștiente într-un bazin cu apă

Autor: Diana Pană

Publicat: 30-05-2025 08:28

Actualizat: 30-05-2025 11:28

Article thumbnail

Sursă foto: freepik.com

Trei persoane au fost găsit, vineri dimineanţă, inconştiente, într-un bazin cu apă din localitatea Lunguleţu, judeţul Dâmboviţa. Un bărbat a fost transportat la spital, iar celelalte două victime sunt în stop cardio-respirator şi li se fac manevre de resuscitare, scrie news.ro.

”În această dimineaţă, în jurul orei 06:27, am fost solicitaţi să intervenim pentru salvarea a trei persoane dintr-un bazin cu apă, în localitatea Lunguleţu. Detaşamentul de Pompieri Titu intervine cu o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD, Garda de Intervenţie Potlogi intervine cu un echipaj SMURD, iar Serviciul de Ambulanţă Judeţean Dâmboviţa cu două echipaje”, a transmis ISU Dâmboviţa.

Potrivit sursei citate, la sosirea echipajelor, cele trei persoane au fost scoase în stare de inconştienţă şi preluate de echipajele medicale.

”Două dintre victime se află în stop cardio-respirator, fiind aplicate manevre de resuscitare. Cea de-a treia victimă, un bărbat, este transportată la spital pentru îngrijiri medicale suplimentare”, a precizat ISU.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri