Clubul german de fotbal Borussia Moenchengladbach a anunţat joi că fundaşul Jordi Bongard (20 ani), component al echipei sale Under-23, a încetat din viaţă în urma unui accident rutier, informează EFE, citat de Agerpres.
"Am primit vestea groaznică în această dimineaţă şi suntem uluiţi. Cele mai profunde condoleanţe şi gândurile noastre sunt alături de familia lui Jordi", a scris directorul sportiv al lui Moenchengladbach, Roland Virkus, pe site-ul clubului.
Jordi Bongard a jucat începând din 2013 la Borussia Moenchengladbach şi avea un contract profesionist din iulie 2021.
În semn de doliu, antrenamentele de joi ale profesioniştilor şi jucătorilor Under-23 au fost anulate, precum şi conferinţa de presă în vederea meciului cu VfL Wolfsburg din Bundesliga.
Clubul spaniol Real Madrid, prin intermediul reţelelor de socializare, a transmis "condoleanţe şi afecţiune familiei şi celor dragi, clubului şi fanilor săi".
"Real Madrid, preşedintele său şi Consiliul său de administraţie regretă profund moartea lui Jordi Bongard, un jucător de la academia Borussiei Moenchengladbach", a precizat liderul din La Liga.
Tragedie în lumea fotbalului. Tânăra speranţă a Borussiei Moenchengladbach, fundaşul Jordi Bongard, și-a pierdut viața în urma unui accident rutier
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

7
Rapperul J. Cole va juca baschet în China, la Nanjing Monkey Kings
7

12
CSM București U17 s-a calificat în finala turneului preliminar de la Ankara
12

22
Guvernul și FRF pregătesc candidatura pentru finala Ligii Europa 2028 sau 2029
22

33
Gabriele Gravina a demisionat din funcția de președinte al Federaţiei Italiene de Fotbal
33

22
Iga Swiatek anunță un nou antrenor după începutul dificil de sezon
22

45
Sezonul de schi din Poiana Brașov s-a încheiat cu 1,7 milioane de treceri
45

33
Universitatea Craiova critică modificările aduse la Legea 4/2008
33

49
Cum vrea ministrul Apărării să o trimită pe Steaua în Superliga: Apel la mediul privat
49

84
Ionel Dănciulescu revine pe banca tehnică după mai bine de un deceniu
84

40
Cătălin Cîrjan a făcut pasul cel mare. Dezvăluiri despre momentul în care i-a dat inelul iubitei sale
40

52
Propunerile pentru noul selecționer al României ajung pe masa Comisiei Tehnice
52

51
Iga Swiatek și-a prezentat noul antrenor. A colaborat 17 ani cu Nadal
51

5.516
VIDEO Ministrul Apărării și-a pus mâinile în cap când a văzut ce este la CSA Steaua: Sesizează procurorii DNA de urgență
5.516
















Comentează