DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Tragedie la Brăila: Un bărbat a murit, iar soția și copilul acestuia sunt în stare gravă la spital, după ce căruța în care se aflau a fost spulberată de un TIR

caruta calea ferata

Un bărbat a murit, iar soția și fiul său au ajuns la spital, după ce căruța în care erau a fost spulberată într-o localitate din Brăila de un camion condus de un șofer turc, potrivit Mediafax.

Accidentul a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, pe DJ 211 A, în localitatea Viziru.

Potrivit polițiștilor brăileni, șoferul turc, în vârstă de 47 de ani, aflat la volanul unui camion, a lovit căruța din spate.

În urma impactului, toate cele trei persoane din căruță au fost aruncate pe șosea.

Turcan TAIE în carne vie: 'Din 4 ianuarie nicio instituție a statului nu va mai face politică de partid'

Căruţaşul de 41 de ani a murit pe loc, iar o femeie de 52 de ani şi a fiul său de 25 de ani, au fost răniți grav. Victimele au fost transportate la Spitalul de Urgență din Brăila, iar cadavrul căruțașului a ajuns la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei.

Șoferul turc nu consumase alcool și le-a povestit polițiștilor că nu a văzut căruța nesemnalizată, fiind orbit de farurile unui TIR.

„La volan era un cetățean turc. El nu consumase alcool, a fost testat, iar rezultatul a fost zero. Continuăm cercetările”, a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila, Laura Belciugan.

În acest caz, poliţiştii brăileni au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi ucidere din culpă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.