Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a descris drept „catastrofală” actuala stare a României, într-o intervenție pentru B1 TV, pe fondul crizei instituționale și al rezultatului alegerilor prezidențiale, unde George Simion, liderul AUR, a obținut 40% din voturi în primul tur. „Catastrofal arătăm”, a declarat Băsescu, subliniind că atât președintele, cât și premierul sunt interimari, iar țara este expusă unei instabilități politice majore.
„Catastrofal arătăm, dar situațiile de genul acesta sunt făcute să fie rezolvate de politicieni. Politicienii trebuie să își arate acum toată capacitatea de a soluționa problema politică, iar românii în situația pe care rar o au de a scoate țara din impas prin votul lor pe data de 18. Gândiți-vă cum ar arăta România cu un președinte care își mai aduce în traistă și pe unul precum Călin Georgescu. Îl proțopește prin Guvern și România cu un președinte de extremă dreapta. Este după părerea mea, o situație pe care nu ai cum să o mai rezolvi”, a spus Băsescu.
Critici la adresa diasporei
România intră într-o categorie de stat care nu mai are criterii democratice, a avertizat Traian Băsescu, care a criticat totodată românii din diaspora pentru opțiunile lor îndreptate către candidați cu apropiați de Rusia: „Nu o să ezit să vă zic că și poporul român are partea lui de responsabilitate că nu eu l-am votat pe Simion. Abordarea din diasporă este parcă ostilă României. Ei trăiesc în occident și spun: voi, care trăiți acasă, ia treceți voi către tătucul Putin, îndreptați-vă către Putin. Este necinstită abordarea majorității din diasporă și acest lucru va trebui clarificat dacă diaspora mai este atașată valoric țării mamă sau ne împing să devenim un spațiu tampon între Rusia și Europa, și UE, împreună cu Ucraina, pentru că aici ne împing”.
Traian Băsescu a mai spus că din cei 9 milioane care nu au fost la vot vor fi mulți care își vor regăsi candiatul pe care să îl voteze în Nicușor Dan: „Lucrurile aș spune că sunt extrem de delicate. Nicușor Dan trebuie să aibă o atitudine fermă, curajoasă, are de jucat această carte, nu este o carte fără șanse. Mulți dim cei 9 milioane care au fost la vot nu vor mai veni în turul doi pentru că nu mai au candidații pe care i-au susținut. Din cei 9 milioane care nu au fost la vot vor fi mulți care își vor regăsi candiatul pe care să îl voteze în Nicușor Dan preponderent. Cei care au fost cu opțiune extremistă neofascistă au votat deja pe Simion, dar au rămas o amre rezervă între cei care nu au participat în favoarea lui Nicușor Dan. Cred că are șanse să câștige, cu condiția: fără compromisuri cu partidele!”































Comentează