Traian Băsescu, despre atmosfera din turul 2: 'Va fi de râsu-plânsu'. Ce scor prevede pentru Klaus Iohannis în finală

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 11-11-2019

Actualizat: 11-11-2019

Traian Băsescu a explicat, duminică seară, în direct pe B1 TV, că președintele Klaus Iohannis și-a câștigat un nou mandat la Cotroceni încă din momentul în care a înlocuit-o pe Viorica Dăncilă cu Ludovic Orban în fruntea Palatului Victoria.

Au înviat baronii PSD: Viorica Dăncilă a defilat în fiefurile roșii. Detaliul care echilibrează turul II

„Președinte am avut din momentul în care s-a instalat Guvernul Orban. S-a dovedit că Iohannis și Orban au fost capabili să ducă planul până la capăt, adică căderea Guvernului Dăncilă și instalarea unui nou Guvern. Momentul în care s-a instalat Guvernul Orban a fost momentul în care Iohannis a câștigat alegerile prezidențiale. Dacă n-ar fi instalat Guvernul Orban și astăzi, după primul tur, Dăncilă îi făcea cu mâna de la Palatul Victoria, președintele Iohannis ar fi avut probleme. Nu mari, dar avea. Pe când, după instalarea Guvernului Orban, a fost clar unde este capacitatea de a anticipa și de a lua decizii corecte din punct de vedere politic”, a subliniat Traian Băsescu, în ediția specială moderată de Silviu Mănăstire.

Fostul președinte consideră că președintele Klaus Iohannis va câștiga finala scrutinului cu 70% din voturile valabil exprimate, care vor fi mai puține decât la alegerile din 2014. Cât despre atmosfera turului doi, spune Traian Băsescu, aceasta va fi de „râsu`-plânsu`”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri