Traian Băsescu a vorbit la Digi24 despre rezultatele primului tur de scrutin, dar și despre mișcările pe care le fac acum toate partidele. Fostul președinte al României spune că Marcel Ciolacu trebuia să plece încă de anul trecut din fruntea guvernului.
„Trebuie să spunem că populația s-a săturat de această gogoașă că «pentru România e esențială stabilitatea». Această frază a a ajuns să nu mai fie agreată de cetățeni, au înțeles că e o minciună sub care țara e jefuită în favoarea clientelei politice, (…) că au de plătit dobânzi extrem de mari la împrumuturi, populația e îngrijorată de situația economică. (…) Sunt un lung șir de lucruri care nu funcționează”, a afirmat Traian Băsescu.
„Categoric e prea târziu să vii acum să îți prezinți demisia”
„Cea mai mare eroare a lui Iohannis a fost că a vrut să scape de probleme și a băgat PSD-ul la guvernare.
Categoric e prea târziu să vii acum să îți prezinți demisia. Asta trebuia făcut imediat anul trecut, în noiembrie, pentru că responsabilul de organizarea alegerilor e guvernul, e premierul. Asta însemna demisia în primul rând din funcția de premier – această demisie trebuia să fie o realitate imediat ce s-au anulat alegerile anul trecut.
Întotdeauna, când e vorba de o demisie a unui guvern se spune că «nu e momentul acum»… Acum este momentul, acești oameni au greșit formidabil, trebuiau demult să facă gestul, Ciolacu nu a înțeles ce se întâmplă cu economia României.
Ciolacu nu înțelege ce se întâmplă cu economia, omul nu are școală, nu înțelege că a băgat țara într-o situație dificilă cu împrumuturile.
Ce beneficii aduce un premier incompetent într-o situație dificilă a țării? Cu cât pleacă mai repede, cu atât mai bine.”, a punctat fostul șef de stat, la Digi24.
Cum poate câștiga Nicușor Dan alegerile
Fostul președinte Traian Băsescu a explicat că diferența uriașă dintre George Simion și Nicușor Dan poate să fie recuperată de către primarul Capitalei.
„Nicușor Dan are de convins un singur partener – poporul român, trebuie să îl convingă că va face ceea ce promite. E un moment în care poporul român trebuie să își salveze propria țară printr-un vot majoritar care reprezintă direcția Vest, ca România să rămână parte a UE și a NATO. Simion ne-a anunțat după alegeri că ni-l aduce pe șarlatanul acesta, pe Călin Georgescu, în funcția de premier. Un tandem Călin Georgescu cu Simion ar fi catastrofal pentru țară și nu poporul român e vinovat pentru situația în care s-a ajuns. Dar poporul român trebuie să scoată țara din această situație dificilă, e misiunea românilor să facă acest lucru”, a conchis fostul șef de stat, la Digi24.
Comentează