Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Traian Băsescu, ieșire surprinzătoare: 'Mă alătur și eu străzii'

www.romaniatv.net
traian Băsescu

Fostul președinte Traian Băsescu surprinde! Acesta susține că strada este liberă să vrea îndepărtarea de la putere a PSD, iar din acest punct de vedere se alătură oamenilor care au ieșit în stradă.

Traian Băsescu a susținut joi, într-o postare pe Facebook, că legile Justiţiei aveau nevoie de modificări, pentru „ca Justiţia să poată face acel salt calitativ de care avem nevoie”, iar cei care au înţeles că prin reforma din Justiţie nu se fac progrese ar trebui să citească şi să vorbească în cunoştinţă de cauză.

"Pentru a nu fi victime ale manipulării, trebuie să citim! Eu am citit! Legile 303, 304 şi 317, toate din 2004, au aproape 14 ani de când sunt în vigoare. Cu minusurile şi plusurile lor, acestea au fost legile prin care justiţia şi-a dobândit independenţa în relaţia cu politicul”, a scris fostul şef de stat pe contul său de Facebook.

Imagini HORROR: Zeci de morți și răniți în urma unui incendiu care a avut loc la un spital din Coreea de Sud - VIDEO

Un internaut a reacționat la postarea fostului președinte, solicitându-i lui Traian Băsescu să nu fie „paralel” și că oamenii au ieșit în stradă pentru abuzurile politicienilor.

„Domnule presedinte,'nu fiti,paralel', oamenii au iesit pt abuzuri nu pt o legislatie ,, moderna''-stitiexpresia.?-eureana///. Daca am vrut in Europa trebuie sa respectam normele UE”, a scris într-un comentariu cititorul.

Fostul președinte i-a răspuns, precizând că mesajul lui „nu este pentru cei din stradă, ci pentru cei care manipulează adică, ziarişti, politicieni, dar şi destui magistraţi” și că strada este liberă să protesteze împotriva PSD, iar din acest punct de vedere se alătură străzii.

„1. Mesajul meu nu este pentru cei din stradă, ci pentru cei care manipulează adică, ziarişti, politicieni dar şi destui magistraţi. 2.Srada este liberă să vrea îndepărtarea de la putere a PSD iar din acest punct de vedere mă alătur şi eu străzii. 3.Manipularea legată de legile justiţiei este extrem de riscantă pentru România şi distruge pur şi simplu progresele ce s-au făcut în ultimii 12 ani în justiţie, dând ocazia celor care nu iubesc ţara asta să ne pună la pachet cu Polonia în interiorul UE. Îmi pare rău amice, eu nu pot fi paralel cu interesele ţării şi cu adevărul şi implicit cu interesele românilor.”, este răspunsul lui Băsescu.

Amintim că Traian Băsescu a criticat în nenumărate rânduri prezența politicienilor la proteste, spunând că politizează mișcările de stradă spontane. De asemenea, spunea că o mișcare de stradă trebuie lăsată liberă și că oamenii politici nu au ce căuta la un miting.

„Eu n-am să încerc niciodată să confisc o mișcare de stradă, ea trebuie lăsată liberă și este neacuzabilă atâta timp cât nu este condusă politic.”, spunea Băsescu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.