Traian Băsescu îi dă dreptate lui Liviu Dragnea, în ceea ce o privește pe Laura Codruța Kovesi: 'Sunt excese'

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 14-04-2019

Actualizat: 14-04-2019

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Traian Băsescu consideră că intervenția liderilor europeni în activitatea procurorilor și judecătorilor din România, în dosarul Laurei Codruța Kovesi, face parte din strategia de campanie electorală pentru alegerile europarlamentare. Culmea, același scenariu îl are și Liviu Dragnea, care îi acuză pe liderii de la Bruxelles că îi țin partea lui Kovesi pentru a strânge voturi.

”Sunt excese. Eu nu sunt un novice în problemele Uniunii Europene şi îmi este evident că sunt excese de campanie. Doamna Kovesi are imagine bună în statele Uniunii Europene, este o figură cunoscută şi probabil unor politicieni li s-a părut că dă bine pentru alegerile europarlamentare să o apere făcând nişte apeluri absolut stupide. La Guvern să oprească ancheta ca şi cum Guvernul ar face ancheta, dar şi la instanţe să oprească ancheta. Este reacţia nefericită a domnului preşedinte Tajani (n.r. președintele PE), un om altfel excepţional, un om foarte pozitiv vizavi de România. M-a surprins ieşirea lui, măcar putea să o facă mult mai diplomatic.

Citește și: Victor Ponta dă cărțile pe față! Ce i-ar fi propus Liviu Dragnea

Să ştiţi că nu este în regulă nici ce fac partidele politice din România. S-au situat pe două baricade, unii care o susţin, alţii care nu o susţin. După părerea mea, dacă eram inteligenţi, am fi lăsat sau am fi ajutat să se producă numirea unui demnitar român, numirea unui român într-o funcţie de vârf a Uniunii Europene. Iar dacă aici s-ar fi descoperit într-adevăr probleme penale în activitatea dânsei, sunt convins că peste un an când vor avea concluziile sau rechizitoriile, ar fi chemat-o acolo, o inculpau aici bine mersi şi asta era mecanismul. Pentru că aşa ne-am pus într-o situaţie foarte proastă.Dacă va ajunge, va fi foarte bine pentru ea. Nu văd nimic rău pentru România. Are 10-15% șanse. Acolo sunt guvernele și ele au forța lor în negociere. Singurul lucru rău ar fi că după un an de când e numită este inculpată şi trimisă în judecată în România. Atunci ar fi rău, va trebui să părăsească funcţia.”, a declarat Traian Băsescu la România TV.

Citește și: Liviu Dragnea aruncă bomba! Guvernul PSD-ALDE a bătut Guvernul Cioloș la acest capitol .

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri