DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Traian Băsescu îl ia în vizor pe ministrul Apărării: 'Ţara arde şi Ministrul Apărării Naţionale se piaptănă'

basescu

Traian Băsescu a afirmat ironic, duminică pe Facebook, că „țara arde și ministrul Apărării Naționale se piaptănă!”, precizând că în vreme ce aliații din NATO se implică consistent pentru a descuraja rușii în jurul frontierelor noastre, Gabriel Leș se ocupă cu organizarea licitațiilor.

„Ţara arde şi Ministrul Apărării Naţionale se piaptănă! La frontierele României situaţia de securitate este destul de tulbure. -La frontiera de Est avem parte din teritoriul Republicii Moldova ocupat de trupe ale Federaţiei Ruse cu 21000 tone de armament depozitate în Transnistria; -La frontiera de Nord şi de Est avem Ucraina aflată în război deschis cu Federaţia Rusă; -La frontiera de Sud-Vest avem Serbia, bine susţinută de Moscova, aflată aproape pe picior de război cu Kosovo, gata să reaprindă războiul din Balcani; -La Est, frontiera aeriană şi maritimă este sub presiunea generată de acţiunile ostile ale Federaţiei Ruse din Marea Neagră, care se manifestă prin acţiunile directe împotriva flotei militare a Ucrainei dar şi prin acţiuni provocatoare la adresa NATO prin înarmarea fără precedent a Crimeii”, a scris Traian Băsescu, duminică pe Facebok.

CITEȘTE ȘI: Cum scapi de durerea de cap în 30 de secunde. FĂRĂ PASTILE!

Acesta a adăugat că SUA și Polonia au dislocat, în aceste condiții efective în bazele militare din România, SUA, Marea Britanie, Canada și alte state NATO și forțe navale sunt dislocate pentru a menține echilibrul la Marea Neagră.

„În această situaţie, SUA şi Polonia au dislocat efective consistente în baze militare din România, SUA, Canada, Regatul Unit şi alte state NATO sprjină cu avioane de luptă protejarea spaţiului aerian al României, ofiţeri de stat major din state membre NATO lucrează în statele majore ale unităţilor şi marilor unităţi de pe teritoriul naţional, marina militară a SUA, a Franţei sau Marina Regală dislocă prin rotaţie forţe navale cu care să menţină echilibrul de forţe în Marea Neagră. Altfel spus, toată lumea se agită: ruşii în jurul frontierelor noastre, iar aliaţii din NATO se implică consistent pentru a descuraja orice gând ostil al Federaţiei Ruse faţă de România.”, a completat Băsescu.

Fostul șef al statului arată și cu se ocupă în acest timp ministrul Apărării Gabriel Leș, dând ca exemplu o serie de licitați pentru camioane, avioane sau corvete.

Dar să vedem cu ce se ocupă Ministerul Apărării în tot acest timp:
1.Organizează licitaţie pentru cumpărarea a 3.000 de camioane şi platforme de transport necesare trupelor terestre. Rezultatul? Licitaţia este contestată iar contractul nu poate fi semnat.
2.Organizează licitaţie pentru modernizarea a 20 avioane IAR 99 aparţinând forţelor aeriene şi aducerea lor la standard Super Şoim. Rezultatul? Licitaţia este contestată iar contractul nu poate fi semnat.
3.Organizează licitaţie pentru achiziţia a 4 corvete multirol necesare forţelor navale. Rezultatul? Însuşi Ministerul Apărării, organizatorul licitaţiei, sesizează Parchetul Militar pentru suspiciuni legate de derularea licitaţiei iar contractul nu poate fi semnat.
4.Şi, pentru că toate acestea nu erau suficiente, Ministrul Apărării declară public faptul că nu este legală prelungirea mandatului Şefului Statului Major al Armatei şi declanşază procedura de contestare a decretului emis de Preşedintele României”.

Nu în ultimul rând, Traian Băsescu se întreabă „ce-or gândi despre noi aviatorii, marinarii, puşcaşii marini, infanterişti din armatele statelor NATO care vin în România pentru a o apăra dacă ar fi nevoie, când la noi văd atâta neputinţă?”.

CITEȘTE ȘI: Top 10 cele mai NOCIVE mezeluri din magazin

Afirmațiile lui Băsescu vin în contextul în care Rusia a instalat sisteme de rachete nucleare pe litoralul Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina, conform unor imagini prin satelit obţinute de Institutul Imagesat International, a informat, vineri, postul american de televiziune Fox News.

Potrivit Institutului Imagesat International, imaginile surprind sisteme de rachete Iskander instalate într-o bază din Krasnodar, oraş rus situat pe litoralul nordic al Mării Negre, în apropierea frontierei cu Ucraina. Rachetele Iskander au raze de acţiune de până la 500 de kilometri şi pot transporta atât ogive convenţionale, cât şi nucleare.

În urmă cu câteva zile, Nikolai Patruşev, secretarul Consiliului de Securitate din Rusia, a afirmat că autorităţile din Ucraina sunt „sub controlul” Occidentului. „Continuarea de către autorităţile de la Kiev a acestor politici poate contribui la pierderea de către Ucraina a statutului de naţiune”, a avertizat Nikolai Patruşev, citat de Rossiyskaya Gazeta şi de agenţia Tass.

Tensiunile dintre Moscova şi Kiev s-au amplificat după incidentul produs în noiembrie 2018 în Marea Azov, situată în nordul Mării Negre. Instanţe judiciare din Crimeea au decis plasarea în arest preventiv timp de 60 de zile a celor 24 de militari ucraineni capturaţi de Rusia în incidentul naval produs pe 25 noiembrie 2018 în Marea Azov.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.