Fostul președinte al României, Traian Băsescu, ține să răspundă a aroganța Ambasadei Rusiei la București, care posta un mesaj că România a descoperit un OZN și nu o dronă rusească care a intrat pe teritoriul țării noastre. După ce Parchetul General a dezvăluit legăturile dintre rețeaua din spatele lui Călin Georgescu și Rusia, Traian Băsescu îi cere ambasadorului Rusiei să fugă repede la Parchetul General ”că aveți un OZN”.
”Cum stăm cu aroganţa Domnule Ambasador?
Depozite de arme, lingouri de aur, milioane de dolari, agresivitate şi ameninţări.
Potra, Georgerscu şi mercenarii lor, puşi sub acuzare pentru tentativă de destabilizare a României.
Ce să zicem domnule ambasador… fugiţi la Parchetul General ca aveţi un OZN.”, scrie Traian Băsescu.
Ambasada Rusiei: România a descoperit un alt OZN
În scandalul dronei rusești care a intrat pe teritoriul României, Ambasada Rusiei a avut o reacție arogantă și a ironizat România susținând că, de fapt, țara noastră a găsit un OZN.
„Pe 13 septembrie, Ministerul Apărării al României a descoperit un alt OZN (obiect zburător neidentificat) în spațiul aerian al țării și s-a grăbit să anunțe că ar fi vorba de o dronă rusească. În acest sens, pe 14 septembrie, Ministerul Afacerilor Externe al României l-a convocat pe ambasadorul Rusiei pentru a-i transmite «protestul ferm» al autorităților române. În cursul discuției, însă, niciuna dintre întrebările adresate cu privire la identificarea dronei care ar fi pătruns în spațiul aerian român nu a primit un răspuns concret și convingător. Având în vedere lipsa unei confirmări obiective a provenienței naționale a aparatului zburător, protestul părții române a fost respins ca fiind nefondat și nejustificat. Ambasadorul a subliniat că toate circumstanțele indică faptul că, în realitate, a avut loc o provocare intenționată a regimului de la Kiev, care, temându-se de un eșec militar inevitabil și de răspunderea pentru crimele comise atât împotriva poporului rus, cât și a celui ucrainean, încearcă disperat, prin orice mijloace, să implice alte state europene într-o aventură militară periculoasă împotriva Federației Ruse”, comunică ambasada rusă, într-o postare pe Facebook.































Comentează