Traian Băsescu este noul președinte al Mișcării Populare, fiind votat în unanimitate, prin ridicarea mâinii, de către delegații prezenți la congresul partidului. Înainte de vot, fostul președinte și-a prezentat moțiunea „România mea”, cu care a candidat la șefia partidului.
„Este păcat să plec cu experienţa acumulată în cele mai înalte funcţii fără să o împărtăşesc, să o dau unora care vin după mine. Când am decis să conduc această moţiune, am luat decizia după multe zile de discuţii şi cu cei care conduceau Mişcarea Poplară, dar şi cu soţia şi cu fiicele. Mi-a fost foarte greu să le conving, dar până la urmă am reuşit. (...) Pentru prima dată în România, în fruntea unei moţiuni se aşează un om care nu mai vrea nimic pentru el. Eu nu mai am ce să ajung, dar vreau să conduc acest partid pentru continuarea ceea ce a rămas nefăcut după zece ani la Cotroceni. Aşa cum spuneam la încheierea mandatul, am îngenuncheat sistemul, dar nu le-am învins, am datoria de a rămâne în fruntea partidului cât vechile structuri rămân în structurile statului.”, a spus Traian Băsescu în fața celor peste 5.000 de delegați și 1.000 de invitați prezenți la congres.
Fostul președinte a subliniat faptul că a trecut prin două suspendări, însă niciodată nu a făcut compromisuri „pe la spate”.
„Am hotărât ca moţiunea mea să se numească «România mea», chiar şi domnişoarele de la actualităţi când o să o citească o să spună «România mea». A venit timpul să fim foarte mândri că suntem români. Ne-am obişnuit să avem complexe, românii nu sunt cu nimic mai prejos decât nemţii, olandezii, belgienii, francezii. Trebuie ca românii să redevină în totalitatea lor mândrii de ei, să nu ne mai fie ruşine să vorbim de partiotism. Numele moţiunii «România mea» ne poate caracteriza: nu suntem naţionalişti, ci patrioţi”, a adăugat Traian Băsescu.
Fostul președinte a vorbit și despe amenințarea Rusiei pentru România:
„Cineva ne bagă în cap: vor veni să moară americanii pentru apărarea noastră. Vor veni, dar nu să moară singuri. Dacă o mare vecină ne-ar trimite omuleţi verzi, până se mobilizează aliaţii, trebuie să te aperi tu. Tancurile americane nu stau în România. Tehnica de luptă ar trebui să fie aici, la Armata Română. Ei nu pot fi aici din prima zi. Trebuie să fii capabil să rezişti, să fii capabil să îţi aperi teritoriul cel puţin 15 zile. Nu putem face lucrul ăsta astăzi. În Marea Neagră s-a declanşat o cursă a înarmării. În Crimeea se pot amplasate echipamente foarte eficiente. Cum răspunde România ameninţărilor care pot veni din Crimeea, din Transnistria?”, a afirmat Băsescu.
El a reiterat și necesitatea unirii României cu Republica Moldova.
„A treia posibilitate este Putin, vine el şi rezolvă problema în R. Moldova, aşa cum a făcut în Siria. Timpul acţiunii lui Putin nu e foarte îndepărtat. Putin nu e omul să rateze ocazia de a veni la frontiera NATO prin impunerea deciziei politice la Chişinău. (...) Dacă parlamentele celor două ţări votează, unirea se va face. Responsabiltatea iniţierii acestui demers o are Bucureştiul. E în interesul României unirea cu Republica Moldova. Prima posibilitate este europeană, a doua a parlamentelor, a treia posibilitate este Putin, vine el şi rezolvă problema în R. Moldova, aşa cum a făcut în Siria. Timpul acţiunii lui Putin nu e foarte îndepărtat. Putin nu e omul să rateze ocazia de a veni la frontiera NATO prin impunerea deciziei politice la Chişinău”, a spus fostul șef al statului.
Moțiunea «România mea» a fost supusă la vot, Traian Băsescu fiind singurul candidat pentru șefia Mișcării Populare. Actualul președinte al partidului, deputatul Eugen Tomac, candidează pentru funcția de președinte executiv, în timp ce europarlamentarul Siegfried Mureșan și fostul ministru de Externe Cristian Diaconescu vizează funcțiile de prim-vicepreședinte.
Comentează