Fostul preşedinte Traian Băsescu, liderul PMP, a declarat luni seara că, în contextul plecării unor parlamentari social-democraţi către noua formaţiune înfiinţată de Victor Ponta, lipsa de voturi ale majorităţii din Parlament se va adânci, iar PSD va deveni "mai dependent" de UDMR.
"Dragnea a administrat această criză maximum de bine faţă de ce putea face. Dragnea, în momentul de faţă, nu are decât o soluţie, să limiteze pagubele. Limitarea pagubelor înseamnă să vorbească cu toţi cei susceptibili de a pleca după Ponta. Pentru că la el problema nu e că nu rămâne cel mai mare partid, tot cel mai mare partid parlamentar rămâne, problema e că rămâne fără majoritate. Cu cât se adânceşte această lipsă de voturi, cu atât devine mai dependent de UDMR, iar UDMR-ul are Ţinutul Secuiesc în Senat. Sunt curios cum votează mâine", a declarat Traian Băsescu într-o emisiune la TVR.
Acesta a arătat că Dragnea nu a greşit foarte mult când i-a numit "şobolani" pe cei care i s-au alăturat lui Ponta, fiindcă "asta sunt din punct de vedere politic".
"La orice parlamentar plecat, iei câte un gol, Ponta e în avantaj, iar vorbele nu ţin loc de voturi", a precizat liderul PMP.
În privinţa poziţionării lui Victor Ponta în favoarea unei eventuale moţiuni de cenzură împotriva Guvernului, Traian Băsescu crede că acest fapt i-ar închide orice şansă de a mai reveni în PSD.
"Moţiunea - asta i-ar închide orice posibilitate să mai revină în PSD. E un război între doi oameni de proastă calitate umană. Nu spun că Ponta n-ar avea verbul la el, nu spun că Dragnea nu e capabil să primească şi, la rându-i, aşa unsuros, să dea replici. (...) Trebuie văzut ce înţelege Ponta prin opoziţie, după părerea mea este mai degrabă o bătălie pentru putere. Opoziţie la Dragnea, nu la curentul socialist pe care el, de bună seamă, îl susţine, chiar a anunţat că va fi un partid de centru-stânga, un politician de centru-stânga. Aici e vorba de bătălia dintre doi oameni de proastă calitate umană, amândoi, în mod egal şi, credeţi-mă, sunt unul care îi cunoaşte. (...) Adică în relaţia cu apropiaţii lor nu au principii, ci au doar interese, îi folosesc, după care, bună ziua! E un cerc în jurul tău cu care nu faci acest lucru", a arătat Traian Băsescu.
Fostul preşedinte a mai opinat că Victor Ponta "nu va face un mare partid" fiindcă nu are structuri locale în spate, nici oameni cu greutate care să aibă propriul electorat, punctând că acestuia nu îi va reuşi niciun eventual scenariu prin care să revină la conducerea PSD în cazul în care va fi condamnat Liviu Dragnea.
Traian Băsescu: PSD devine tot mai dependent de voturile UDMR
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

78
Dominic Fritz se "dă bine" pe lângă Nicușor Dan, înainte de decizia PSD
78

1.044
Alertă globală: blocada din Strâmtoarea Ormuz poate declanșa o catastrofă agroalimentară
1.044

1.061
Incident violent în România: polițist lovit cu o piatră în cap în timpul unei intervenții pentru aplanarea unui conflict. O femeie este autoarea agresiunii
1.061

2.177
Zelenski anunță o premieră în istoria războiului: O unitate complet robotizată a cucerit o poziție și a luat prizonieri
2.177

5.625
SURSE - 'Blitzkrieg PSD' în Parlament, vehiculat de liberali
5.625

1.493
Noul test electoral al Europei - Bulgaria se străduieşte să respingă amestecurile externe
1.493

1.020
Doi români au fost arestaţi pentru uciderea unui italian cu pumnii și picioarele
1.020

1.888
Situație extrem de periculoasă la Cernobîl - Risc de scurgeri radioactive în cazul prăbușirii sarcofagului
1.888

10.202
Scrisoarea care va provoca un cutremur la Budapesta! Consilierul lui Bolojan îi cere lui Peter Magyar să meargă pe "drumul banilor" trimiși de Viktor Orban în România / FOTO
10.202

1.354
Putin şi-a pierdut "calul troian" în UE - Ce așteaptă Parisul de la Peter Magyar
1.354

5.490
Mihaela Rădulescu rupe tăcerea la opt luni după moartea lui Felix Baumgartner: "Au fost depășite toate limitele decenței"
5.490

3.953
VIDEO Imagini cu puternic impact emoțional: un fost elev a deschis focul într-un liceu din Turcia
3.953

1.233
Alertă în Galați! Jaf la o sală de jocuri de noroc, polițiștii caută hoțul
1.233
















Comentează