Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Transportul portuar maritim a scăzut în trimestrul I cu 3,1%

vapor

Transportul portuar maritim a înregistrat în primele trei luni ale anului în curs o scădere cu 3,1% faţă de trimestrul I din 2020, volumul mărfurilor descărcate crescând cu 0,5%, în timp ce volumul de mărfuri încărcate s-a diminuat cu 6,3%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, inforemază Agerpres.

Scăderea cu 3,1% a volumului total este cauzată de diminuările înregistrate de transportul naţional cu 21,4% şi de transportul de tranzit cu 14,4%; transportul internaţional pe căi navigabile interioare a marcat creştere cu 22,0%.

Mărfurile încărcate şi descărcate în porturile în care sunt operate nave maritime au totalizat 11,79 milioane de tone, iar transportul maritim de containere a însumat 153.000 TEU (echivalent douăzeci de picioare), în cursul trimestrului I 2021.

În aceeaşi perioadă, pe căi navigabile interioare au fost transportate 7,253 milioane de tone mărfuri şi 80 TEU şi, respectiv, 3,65 miliarde tone - kilometri (tona - kilometru: unitate de măsură pentru transportul unei tone de mărfuri pe o navă pe distanţa de un kilometru) şi 67.000 TEU - kilometri.

În trimestrul I 2021, raportat la trimestrul I 2020, activitatea din porturile care permit operarea navelor maritime a marcat scăderi pentru majoritatea porturilor. Porturile în care au fost înregistrate cele mai mari volume de mărfuri în decursul perioadei cercetate sunt: Constanţa, cu o pondere de 94,7% în total, şi Galaţi, cu 4,0%.

În cursul trimestrului I 2021, a fost transportat cu preponderenţă tipul de încărcătură vrac solid, cu o pondere de 57,3% în totalul mărfurilor încărcate şi descărcate. Acelaşi tip de încărcătură a dominat încărcările de mărfuri (74,2%), pentru descărcări cea mai însemnată pondere fiind înregistrată de tipul de încărcătură vrac lichid (41,6%).

În trimestrul I 2021, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate şi descărcate au fost înregistrate în relaţie cu următorii parteneri: Rusia (2,586 milioane de tone) şi Turcia (2 milioane tone). Dintre statele membre ale Uniunii Europene, cele mai mari cantităţi de mărfuri transportate au fost înregistrate în parteneriat cu Spania (643.000 de tone) şi Grecia (389.000 de tone).

La nivelul trimestrului I 2021, au fost încărcate volume mai însemnate din tipul de mărfuri - conform clasificării NST 2007: produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit - în proporţie de 64,3%. În ceea ce priveşte mărfurile descărcate, cea mai însemnată pondere a fost deţinută de tipul de mărfuri cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale - cu 39,8%.

În portul Constanţa, cele mai însemnate cantităţi de mărfuri încărcate în trimestrul I 2021 au fost din tipul de încărcătură vrac solid (75,3%), pentru descărcări predominând tipul de încărcătură vrac lichid - în proporţie de 43,6%. Referitor la tipul de mărfuri NST 2007, în portul Constanţa au fost încărcate cu preponderenţă produse agricole, din vânătoare şi silvicultură; peşte şi alte produse din pescuit - în proporţie de 65,6%, pentru mărfurile descărcate ponderea fiind deţinută de cărbune şi lignit, ţiţei şi gaze naturale (41,0%).

În context european, datele statistice publicate de Comisia Europeană - Eurostat - la nivelul trimestrului I 2020, prezintă România pe locul al cincisprezecelea la volumul total de mărfuri încărcate şi descărcate în principalele porturi, între cele 22 de state membre ale Uniunii Europene care, conform legislaţiei, raportează date privind transportul portuar maritim. Potrivit datelor, în trimestrul I al anului trecut, din volumul total al mărfurilor încărcate şi descărcate în principalele porturi europene, patru state membre, respectiv Ţările de Jos, Spania, Italia şi Belgia, înregistrau 53,3% din volumul total al încărcărilor şi descărcărilor din transportul portuar maritim.

Potrivit INS, în primul trimestru al anului 2021, majoritatea indicatorilor, respectiv volumul transportului de mărfuri (mii tone) şi transportul de containere au marcat scăderi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, excepţie făcând volumul transportului pe căi navigabile interioare (mii tone-kilometri), care a marcat creştere faţă de trimestrul I 2020. Porturile în care au fost înregistrate cele mai mari volume de mărfuri (mii tone) în transport pe căi navigabile interioare în trimestrul I 2021 sunt Constanţa (56,6%) şi Galaţi (13,9%).

Eurostat prezintă România pe locul al treilea, valori în tone - kilometri, în trimestrul I al anului 2020, între statele membre care, conform legislaţiei, raportează date statistice privind volumul transportului pe căi navigabile interioare. Din punctul de vedere al volumului de mărfuri transportate pe căi navigabile interioare exprimat în tone, România se poziţiona pe locul al cincilea.

Citește și: VIDEO - Alertă la Marea Neagră: doi scafandri se află în stop cardio-respirator; medicii îi resuscitează

TEU (echivalent douăzeci de picioare) este o unitate de măsură standard utilizată pentru înregistrarea containerelor după mărime şi descrierea capacităţilor navelor port - container şi terminalelor portuare. Un container de 20 picioare ISO este egal cu un TEU.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.