Traseul spre Muntele Vezuviu închis temporar din cauza unui incendiu de vegetație

Autor: Alexandra Pricop

Publicat: 09-08-2025 17:07

Actualizat: 09-08-2025 20:07

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Un amplu incendiu de vegetaţie a determinat închiderea traseului de drumeţii către Muntele Vezuviu, înalt de peste 1.200 de metri, în apropiere de Napoli, relatează dpa.

Parcul Naţional Vezuviu a anunţat sâmbătă că nu vor mai fi vândute bilete pentru drumeţii către crater până la noi ordine.

Se încearcă stingerea incendiului cu ajutorul avioanelor de luptă împotriva incendiilor. Temperaturile de aproximativ 35 de grade Celsius şi vântul puternic au îngreunat eforturile acestora.

Vântul s-a îndreptat uneori spre vale, ameninţând casele aflate la doar câţiva kilometri distanţă.

Francesco Ranieri, primarul oraşului Terzigno, situat în partea de sud-est a parcului, a declarat că suspectează că incendiul a fost provocat intenţionat.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri