Un avion militar rus, fără arme la bord, a survolat miercuri Capitoliul, Pentagonul, Agenţia Centrală de Informaţii (CIA) şi baza Andrews la o altitudine joasă, în cadrul Tratatului internaţional 'Cer deschis', care le permite militarilor din Rusia şi SUA să efectueze inspecţii aeriene reciproce, a relatat CNN, citând doi oficiali americani relatează agerpres.
În virtutea acestui tratat, avioane militare ale Rusiei şi SUA şi ale altor ţări pot efectua zboruri de observare deasupra unor situri militare din cele 34 de state semnatare.
Un avion Tu-154 al forţelor aeriene militare ruse a survolat miercuri după-amiază la o altitudine de aproximativ 1.100 metri centrul Washingtonului şi baza aeriană Andrews din Maryland, potrivit site-ului Flightradar24. Avionul rus a fost autorizat să intre în P-56, spaţiul aerian cu grad ridicat de securizare din jurul Casei Albe.
Un al doilea zbor al aceluiaşi avion era planificat miercuri între orele 17:00 şi 18:00, avionul rus urmând să survoleze aeroportul din Bedminster, statul New Jersey, unde preşedintele Donald Trump se află în vacanţă, potrivit celor doi responsabili familiarizaţi cu zborul aprobat de guvernul SUA.
O sursă din cadrul forţelor de ordine americane a declarat pentru CNN că avionul rus a survolat de asemenea Camp David, reşedinţa prezidenţială din munţii Catoctin, Trump National Golf Course din statul Virginia şi Mount Weather, unde se află unul dintre buncărele secrete al guvernului SUA.
Una din sursele citate de CNN susţine că acest zbor de inspecţie aeriană, cât şi avionul în sine ar putea colecta diferite informaţii operative.
În virtutea Tratatului 'Cer deschis', în vigoare din 2002, au fost efectuate peste 1.200 de zboruri de inspecţie aeriană, ceea ce contribuie la verificarea respectării acordurilor privind controlul armamentului, potrivit Agenţiei SUA pentru reducerea ameninţărilor din domeniul apărării (DTRA).
Dan Gaffney, purtător de cuvânt al DTRA, a refuzat să confirme ţintele supravegheate, întrucât Agenţia poate confirma locaţii precise doar după încheierea misiunii de observare, iar inspecţia aeriană rusă deasupra teritoriului SUA nu s-a încheiat încă.
Organismele de aplicare a legii au primit foarte puţine notificări despre acest zbor de 'scurtă durată', autorizat prin tratat. Avionul rus are capacitatea de a efectua o varietate de funcţii de colectare de informaţii, inclusiv fotografiere aeriană, imagistică termică şi detectarea semnalelor serviciilor de informaţii, notează CNN.
Potrivit DTRA, zborurile din cadrul Tratatului 'Cer deschis' primesc prioritate din partea controlului de trafic aerian şi sunt efectuate în strânsă coordonare cu Administraţia Federală a Aviaţiei din SUA.
Inspecţiile aeriene în cadrul acestui tratat sunt destul de comune şi acelaşi avion rus a fost reperat recent la baza aeriană McConnell din Wichita, statul Kansas. Zborul de miercuri s-a remarcat totuşi datorită importanţei obiectivelor survolate în capitala americană.
Poliţia Capitoliului a trimis miercuri o alertă privind planul de survol al Washingtonului între 11:00 şi 19:00 de către un avion, fără a specifica faptul că este un aparat de zbor rus: "Avionul este unul mare şi ar putea să zboare direct peste Capitoliu. Acest zbor va fi monitorizat de Centrul de comandă al poliţiei din Washington D.C. şi de alte agenţii guvernamentale federale".
"Tratatul 'Cer deschis' prevede supravegherea întregului teritoriu al ţărilor semnatare", iar Washingtonul D.C. "nu face excepţie", a relatat în cursul nopţii de miercuri spre joi agenţia de presă rusă TASS, citând, sub rezerva anonimatului, un responsabil al Pentagonului.
Tratatul 'Cer deschis': Un avion militar rus, fără arme la bord, a survolat Casa Albă şi Pentagonul
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

8
Agenți ai serviciilor ruse, prinși la Kiev în timp ce pregăteau asasinate
8

6
VIDEO Fenomen spectaculos - Un ciclon tropical colorează în roşu cerul din vestul Australiei
6

17
Iranul avertizează cu pedeapsa cu moartea și confiscarea averilor pentru spionaj și sprijinirea inamicilor
17

1.653
Tensiunile escaladează - Japonia desfășoară rachete cu rază lungă de acţiune în Marea Chinei de Est
1.653

1.609
Radu Miruţă declară "război": Atacarea unui teritoriu NATO nu reprezintă o opţiune viabilă!
1.609

1.680
Scandal de securitate: aplicația Strava a expus mișcările armatei franceze, inclusiv în România
1.680

3.810
Campania din Ungaria o ia razna. Discuții private dintre Szijjarto și Lavrov, scurse în presă: Lista interceptărilor este incompletă, negociez periodic
3.810

7.068
Primul interviu oferit de noul ambasador al SUA la București: semnal indirect pentru Călin Georgescu
7.068

37
Atac armat în Argentina - Un adolescent a ucis o persoană și a rănit alte opt înainte de a fi arestat
37

85
FOTO O toaletă aurie, ironie la adresa renovărilor ordonate de Donald Trump la Casa Albă
85

3.074
„Secretul” lui Zelenski: cum trăiește din doar 670 euro salariu pe lună? Președintele Ucrainei și-a publicat declarația de avere
3.074

46
Șeful CENTCOM a vizitat Israelul și s-a întâlnit cu șeful Statului Major al IDF
46

39
UE prelungește sancțiunile împotriva Iranului până în 2027
39
















Comentează