Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor din Parlamentul Republicii Moldova, Adela Răileanu și Vladimir Odnostalco, precum și parlamentarul transfug Alexandr Suhodolski au obținut câștig de cauză în instanța de judecată și nu sunt obligați să achite amenda de 9000 lei, după ce au purtat la data de 9 Mai panglica bicoloră „Sf.Gheorghe”. Hotărârile au fost pronunțate de magistrații Judecătoriei Chișinău.
Apărătorii celor trei deputați au precizat în instanța de judecată că procesele-verbale cu privire la contravenție, întocmite la data de 24 iunie, au fost aduse la cunoștință cu întârziere. Mai exact, Odnostalco și Răileanu au luat cunoștința cu copia procesului abia la data de 13 iulie, iar Suhodolski – la data de 20 iulie. La fel, avocații au atras atenția că cei trei, la momentul săvârșirii infracțiunii, aveau statut de deputat, motiv pentru care era necesară încuviințarea ridicării imunității parlamentare, conform deschide.md.
Examinând solicitările avocaților, magistrații au atras atenția asupra faptului că agentul constatator nu a prezentat probe suficiente privind citarea deputaților, conform Codului de procedură penală. La fel, acesta nu a prezentat probe, potrivit cărora a expediat celor trei deputați copiile proceselor-verbale în termen de 3 zile, așa cum prevede legislația.
„Deși agentul constatator nu a dispus de dovada de primire a citației, totuși acesta nu a întreprins măsuri de citare la locul de domiciliu sau alte acțiuni prevăzute de Codul contravențional și Codul de procedură penală în vederea citării persoanei în privința căreia a fost pornit procesul contravențional întocmind procesul-verbal cu privire la contravenție”, precizează magistrații.
În acest sens, instanța a considerat nejustificate acțiunile agentului constatator, care „neîntemeiat și pripit” a purces la întocmirea proceselor-verbale cu privire la contravenție, în lipsa persoanei în privința căreia a fost pornit procesul contravențional, fapt ce constituie o încălcare a dreptului la apărare și la un proces echitabil.
Hotărârea poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău în termen de 15 zile.
Comentează