Trei frați din Timișoara, cu vârste între 18 și 20 de ani, au fost arestați preventiv după ce au agresat un bărbat în vârstă de 45 de ani într-un incident violent pe stradă, în fața unui cazino din oraș, notează ProTv.
Potrivit anchetatorilor, conflictul a început în interiorul unui supermarket, unde victima s-a certat cu unul dintre agresori.
Acesta și-a chemat imediat frații în ajutor, iar situația a degenerat rapid. Scenele violente au fost surprinse de camerele de supraveghere, arătând cum cei trei tineri îl lovesc pe bărbat cu pumnii și picioarele. Un al patrulea tânăr a încercat să intervină, însă fără succes.
După ce victima a reușit să traverseze strada, doi dintre agresori au continuat să-l urmărească și să-l lovească, până când bărbatul a rămas inconștient la pământ.
Polițiștii au identificat rapid agresorii, iar cei trei frați au fost reținuți și ulterior arestați preventiv pentru loviri sau alte violențe.
Victima a fost transportată la spital cu o mână ruptă și multiple vânătăi. Deși nu a rămas internată, medicii au estimat că va necesita aproximativ 45 de zile de îngrijiri medicale.
Autoritățile fac apel la responsabilitate și la respectarea legii, subliniind că astfel de acte de violență vor fi sancționate sever.
Comentează