Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trei islamişti ARESTAŢI în Germania. Unul dintre ei este acuzat de crime de război

Trei presupuşi islamişti - între care unul suspectat de "crime de război" pentru că a participat în Siria la executarea a 35 de funcţionari ai guvernului preşedintelui Bashar al-Assad - au fost arestaţi în Germania, a indicat joi justiţia germană, citată de AFP, conform agerpres.

Poliţia i-a arestat miercuri în vestul Germaniei pe Abdulrahman A. A. şi Abdalfatah H. A., doi sirieni de 26 şi 35 de ani, a declarat Parchetul federal cu atribuţii în cazuri de "terorism".

Citeşte şi: Marine Le Pen a rămas FĂRĂ IMUNITATE europarlamentară

Cei doi bărbaţi sunt suspectaţi că ar fi aparţinut în 2013 unei "unităţi combatante" a fostului Front Al Nusra, grupare jihadistă activă în Siria şi care se numeşte în prezent Fatah al-Sham, după separarea sa oficială de Al Qaida.

Justiţia îl suspectează în special pe Abdalfatah de numeroase "crime de război" pentru că, împreună cu alţi combatanţi islamişti, ar fi participat la executarea în martie 2013 a 36 de funcţionari ai guvernului sirian, condamnaţi la moarte de un tribunal islamic, potrivit comunicatului Parchetului.

Abdulrahman este suspectat că ar fi creat unitatea combatantă în cadrul Frontului Al Nusra în care cei doi au luptat împreună.

Potrivit Parchetului, Abdulrahman ar fi creat această unitate împreună cu celălalt sirian de 31 de ani, reţinut în Germania împreună cu alţi doi compatrioţi în luna iunie a anului trecut. Cei trei bărbaţi sunt acuzaţi că au vrut să pregătească un atentat în numele grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Pe de altă parte, într-un caz separat, un cetăţean din Bosnia-Herţegovina, de 33 de ani, a fost arestat marţi în apropiere de Nürnberg (sud), fiind suspectat că ar fi livrat arme aceleiaşi grupări Fatah al-Sham, a anunţat Parchetul General din Munchen într-un comunicat.

Casa Albă aprobă continuarea programului de supraveghere totală a comunicaţiilor

Afluxul a peste un milion de migranţi în Germania din 2015, între care sute de mii de sirieni, a permis justiţiei germane să demareze proceduri privind stabilirea abuzurilor comise în Siria şi Irak. Cel puţin zece anchete au fost declanşate pentru suspiciuni de crime de război.

În iulie 2016, pentru prima dată, un jihadist german a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru crime de război, după ce a pozat pentru fotografi în Siria cu capetele a doi soldaţi decapitaţi din armata regimului Al-Assad.

Zeci de proceduri pentru "apartenenţă la o grupare teroristă" vizează indivizi veniţi ca solicitanţi de azil, precum şi cetăţeni germani reveniţi din Siria sau din Irak.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.