Trei maşini au intrat în coliziune pe E58: una dintre ele s-a răsturnat

Autor: Mirea Andreea

Publicat: 10-03-2025 14:46

Actualizat: 10-03-2025 16:46

Article thumbnail

Sursă foto: Ziar Târgu Neamț

Trei autovehicule, în care se aflau şase persoane, au intrat, luni după-amiază, în coliziune pe drumul european E58, pe raza localităţii Baisa, unul dintre şoferi fiind rănit şi transportat la spital, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani.

Potrivit acestora, în eveniment au fost implicate două autoturisme şi o autoutilitară, aceasta din urmă răsturnându-se în afara părţii carosabile.

În urma accidentului a rezultat rănirea unui bărbat de 47 de ani, care conducea autoutilitara.

"La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani, cu o autospecială de stingere, una descarcerare, dar şi ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD. Aceştia au constat faptul că nu erau persoane încarcerate. Şoferul autoutilitarei a fost rănit, fiind preluat de echipajul medical şi transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate", au precizat oficialii ISU Botoşani.

Bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Mavromati.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri