Echipa României a obținut trei medalii de argint și una de bronz la cea de-a XXXI-a ediție a Olimpiadei Central Europeane de Informatică (CEOI), ce s-a desfășurat la Brno, Cehia.
Ministerul Educației a transmis, vineri, felicitări echipei României pentru cele trei medalii de argint și una de bronz, obținute la cea de-a XXXI-a ediție a Olimpiadei Central Europeane de Informatică (CEOI), de la Brno, Cehia, desfășurată în perioada 23-29 iunie 2024.
Elevii români care au obținut distincții sunt: Ștefan-Cătălin Savu, de la Colegiul Naţional „Ion Luca Caragiale” Ploiești - Argint; Mihai-Valeriu Voicu, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică Bucureşti - Argint, Andrei Paul Iorgulescu, de la Colegiul Național de Informatica „Tudor Vianu” București - Argint și Rareș-Felix Tudose, de la Liceul Teoretic Internațional de Informatică București - Bronz.
Echipa a fost coordonată de reprezentanții Societății pentru Excelență și Performanță în Informatică (SEPI) care a asigurat selecția și pregătirea loturilor reprezentative: Ciprian-Daniel Cheșcă, Team leader, Liceul Tehnologic „Grigore C. Moisil” Buzău, Ioan Popescu, Deputy Leader, Universitatea Politehnica București.
„Aplaudăm reușita reprezentativei noastre, una dintre cele mai tinere echipe care ne-a reprezentat vreodată la CEOI, niciunul dintre componenți nefiind în clasa a XII-a”, transmite Ministerul Educației.
Competiția a fost inițiată de România în anul 1994, devenind în timp una dintre cele mai prestigioase concursuri de profil. În acest an au participat echipele reprezentative a 13 țări.































Comentează