Trei medici rezidenți au fost detașați la Spitalul Județean de Urgență Ploiești și vor completa echipa ATI care se ocupă de tratarea pacienților cu COVID

Autor: Remus Vlad, Redactor

Publicat: 20-10-2020

Actualizat: 20-10-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Ora de Sibiu

Trei medici rezidenți au fost detașați, de marți, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești și vor completa echipa ATI care se ocupă de tratarea pacienților cu Covid, anunță MEDIAFAX.

Potrivit Prefecturii Prahova, numărul medicilor detașați la Spitalul din Ploiești ajunge astfel la zece.

„Trei noi medici rezidenți au fost detașați, începând cu data de 20.10.2029, la Spitalul Județean de Urgență Ploiești. Aceștia vor completa echipa ATI care se ocupă de tratarea bolnavilor cu COVID-19. Detașarea este aprobată pentru o perioadă de 30 de zile, cu posibilitatea de prelungire. În prezent, la SJUP își desfășoară activitate șapte medici rezidenți detașați, dublați în activitatea lor de șase medici specialiști”, a transmis Prefectura.

Citește și: Precizare de ultimă oră! Raportare greșită a deceselor

Conform acesteia, la secția ATI de la Spitalul Municipal Câmpina, spital-suport Covid-19, sunt trei medici, toți specialiști și angajați ai unității sanitare.

În Prahova, 363 dintre cele 398 de locuri destinate îngrijirii pacienților cu Covid-19 sunt ocupate, iar la ATI toate locurile alocate bolnavilor cu SARS-CoV-2 au fost raportate ca fiind ocupate, a transmis marți Prefectura Prahova.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri