Trei persoane cu vârsta de 73, 86 şi 90 de ani au murit în Belgia din cauza noului coronavirus, potrivit unui bilanţ actualizat miercuri după-amiază de Ministerul belgian al Sănătăţii, relatează AFP potrivit Agerpres.
În această ţară, unde au fost detectate 314 cazuri de infectare cu Covid-19, ministrul Maggie De Block a anunţat în cursul dimineţii un prim deces în legătură cu epidemia.
Este vorba despre o femeie de peste 90 de ani, spitalizată într-un spital bruxellez cu "o patologie pulmonară puternică" dar care suferea şi de alte maladii, a precizat ea în cadrul unei conferinţe de presă.
Femeia a fost plasată la izolare la spital, a fost examinată, iar testul pentru Covid-19 s-a dovedit a fi pozitiv după decesul său, intervenit marţi.
Decesele altor doi pacienţi, bărbaţi în vârstă de 73 şi respectiv 86 de ani, au fost anunţate miercuri după-amiază de minister, care a făcut apel la protejarea în special a seniorilor.
Pacientul de 73 de ani a fost internat pe 4 martie în spitalul Sainte-Elisabeth din Bruxelles. Starea sa s-a degradat şi el a murit miercuri în timp ce se afla la terapie intensivă, a precizat ministerul într-un comunicat.
Bărbatul de 86 de ani a murit într-un azil de bătrâni din comuna flamandă Rhode-Saint-Genese, la sud de capitala Belgiei.
"El a fost plasat în carantină chiar în cadrul azilului, după ce a fost testat pozitiv pentru coronavirus", subliniază comunicatul.
Cele 314 cazuri înregistrate miercuri, faţă de 267 cu o zi înainte, stau mărturie al progresului ceva mai rapid al epidemiei în ultimele zile, potrivit France Presse.
"Spitalele noastre văd din ce în ce mai multe persoane suferind de infecţii ale căilor respiratorii inferioare. Asta poate indica începutul unei veritabile epidemii în ţara noastră", a avertizat ministerul.
"Trebuie să ne protejăm cetăţenii cu o stare de sănătate proastă, care suferă de maladii cronice sau în vârstă", a insistat el. Vizitarea persoanelor în vârstă la azil sau la spital a fost interzisă de mai mulţi administratori.
De altfel, guvernul le-a recomandat autorităţilor locale să interzică adunările de peste 1.000 de persoane în interior.
Asta a dus la anulări de concerte şi de spectacole în întreaga ţară.
La Bruxelles, teatrul La Monnaie, una dintre cele mai mari scene de operă din Europa, a anunţat anularea tuturor spectacolelor şi evenimentelor prevăzute în sala mare, cu o capacitate de 1.200 de persoane, până la 31 martie.
În ceea ce priveşte instituţiile internaţionale, patru cazuri de contaminare cu noul coronavirus au fost detectate la Comisia Europeană, a anunţat aceasta din urmă într-un e-mail intern, despre care a aflat AFP.
Ele se adaugă celor cel puţin patru cazuri testate pozitiv în alte instituţii UE şi celor două de la NATO, unul la sediul din Bruxelles şi altul la cartierul general al comandamentului militar de la Mons.
Trei persoane au murit în Belgia din cauza noului coronavirus
Explorează subiectul
București
6°C
Articole Similare

20
Cursa spre Lună - China provoacă dominația SUA
20

207
Studiu alarmant: de ce inteligența artificială oferă intenționat sfaturi proaste
207

25
Marina mexicană a început căutarea a două nave dispărute care duceau ajutoare umanitare în Cuba
25

20
Beirutul sesizează Consiliul de Securitate al ONU împotriva atacurilor Israelului
20

537
Iranul își impune autoritatea: introduce 'taxa de vamă' și își consolidează controlul asupra Strâmtorii Ormuz
537

372
Semnătura lui Trump, prezentă pe noile bancnote americane: cum și de ce s-a luat această decizie
372

700
Tăcere totală în tribunal: Nicolás Maduro, mut și zâmbitor în fața judecătorilor timp de peste o oră
700

218
NASA schimbă regulile jocului: o serie de planuri 'aproape imposibile' pentru viitorul apropiat
218

452
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a atacat infrastructură portuară, energetică și industrială în regiunea Odesa de la Marea Neagră
452

603
O nouă variantă SARS-CoV-2, monitorizată la nivel internaţional - Mai sunt eficiente vaccinurile?
603

940
Scandal de spionaj în Ungaria - Guvernul denunţă un jurnalist, după ce un serviciu secret străin a interceptat telefonul ministrului Peter Szijjarto
940

1.013
Trump amână, din nou, un atac major împotriva Iranului: „Am prelungit cu 10 zile perioada!”
1.013

31
IDF ar fi a ucis peste 750 de agenți Hezbollah în Liban, anunță șeful Comandamentului Nord
31
















Comentează