Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Trei persoane din Constanţa, reţinute după ce ar fi sustras peste 10.000 de lei dintr-o locuinţă

www.burntorangereport.com
arestat, cătușe, reținut

Două femei şi un bărbat din judeţul Constanţa au fost reţinute de poliţişti în cursul zilei de miercuri, pe raza municipiului Focşani, după ce ar fi sustras 10.000 de lei şi 100 de euro dintr-o locuinţă din Tâmboeşti, unde au intrat sub pretextul de a cumpăra ţuică, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, potrivit Agerpres.

"La data de 28 octombrie, poliţiştii au fost sesizaţi de o femeie de 62 de ani, din localitatea Tătăranu, cu privire la faptul că trei persoane, dintre care două femei şi un bărbat, au venit la locuinţa sa cu scopul de a cumpăra ţuică. Cu acordul proprietarei, cele două femei au intrat în curtea imobilului şi după ce le-a fost adus un recipient cu ţuică, au solicitat să le fie schimbată o sumă de bani, iar ulterior au mai solicitat încă o cantitate de ţuică. Astfel, profitând de neatenţia victimei, au intrat în locuinţă de unde au sustras sumele de 10.000 lei şi 100 de euro", a precizat IPJ Vrancea.

Citește și: Alexandru Rafila profețește dezastrul: În maxim o lună cazurile de coronavirus se pot dubla, iar decesele, tripla!

Potrivit Poliţiei, cele trei persoane au fost identificate în cursul aceleaşi zile de un poliţist din cadrul Postului de Poliţie Băleşti, aflat în timpul liber pe raza municipiului Focşani, care a depistat şi a urmărit autoturismul cu care aceştia se deplasau până la sosirea colegilor din cadrul Biroului Rutier Focşani.

Faţă de bărbat şi cele două femei, cu vârste cuprinse între 23 şi 37 de ani, a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în cursul zile de joi să fie prezentaţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a celor trei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.